AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Recomandări pentru producătorii strugurilor de masă

•4 min citit•Redactor Sef

Specialiștii în domeniul producerii fructelor, dar și exportatorii recomandă producătorilor moldoveni să fie extrem de atenți la calitatea strugurilor de masă depozitați pentru păstrare în frigidere, scrie agroexpert.md.

„Anul acesta, din cauza secetei și precipitațiilor înregistrate în perioada de recoltare, strugurii de masă nu au calitatea necesară pentru o păstrare îndelungată. În plus, iarăși din cauza secetei, avem o cantitate semnificativă de struguri slab dezvoltați și cu bobițe neuniforme. Sezonul 2020 poate fi privit ca un deja-vu al sezonului 2018”, spune Adrian Cojocaru, specialist marketing în cadrul Asociației Moldova Fruct.

Viticultorii sunt îndemnați să nu intre în panică. Dar, pe de altă parte, să fie realiști cu privire la prețul pe care îl pot primi.

Unii membri Moldova Fruct presupun că doar poama produsă pe sistemul Pergola are perspective mai bune de păstrare. Faptul se datorează posibilității de efectuare a unor tratări mai eficiente și a unei ventilări mai bune a plantațiilor. Asta exclude condițiile prielnice pentru dezvoltarea ciupercilor și a mucegaiului.

Deși în acest sezon este mai mică cantitatea strugurilor de masă calitativi care ar putea fi exportați, interesul față de acest produs este în creștere.

„Anul acesta, avem cerere de struguri de pe noi piețe, cum ar fi Franța – o piață de perspectivă. Este foarte important să facem primul pas cu dreptul, să exportăm cantități mai mici, dar să asigurăm calitate, pentru a nu crea din start o imagine proastă. Sper că producătorii moldoveni au învățat lecția din sezonul 2018-2019, când au fost livrați în Polonia struguri de calitate proastă și imaginea noastră de furnizori de struguri de masă calitativi a fost ruinată. Drept urmare, polonezii erau reticenți deja față de livrări indiferent de calitate, respectiv s-a ajuns la o poziționare negativă din punct de vedere a calității percepute și a prețului”, menționează Adrian Cojocaru.

Conform datelor oferite de Serviciului Vamal, până la 17 octombrie curent, Republica Moldova a exportat mai mult de 11.600 tone de struguri de masă din recolta lui 2019.

Cele mai mari cantități au fost comercializate în România, Federația Rusă, Ucraina și Polonia, iar cele mai mici au ajuns în Belarus, Germania, Franța, Croația și Spania.

Anul trecut, Moldova a exportat mai mult de 62 de mii de tone de poamă.

Din cauza condițiilor climaterice, recolta de struguri de masă este cu până la 40% mai mică decât în 2019, când au fost recoltate 100 de mii de tone.

Fermierii spun că au cules de pe plantațiile clasice în medie 3,5 tone la hectar, în comparație cu 5,5 tone anul trecut și în jur de 5,7 tone la hectar în 2018.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură