AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Putin ameninţă cu suspendarea acordului privind exporturile de cereale

•4 min citit•Redactor Sef
Putin ameninţă cu suspendarea acordului privind exporturile de cereale

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a ameninţat joi că va suspenda participarea ţării sale la acordul privind exporturile de cereale prin Marea Neagră dacă partea rusă a înţelegerii nu va fi respectată, scrie adevarul.ro.

„Ne putem suspenda participarea la acest acord. Şi dacă ne spun că tot ceea ce ni s-a promis se realizează, să o facă ei mai întâi şi apoi vom participa din nou la acest acord”, a declarat Putin în declaraţii pentru televiziunea publică rusă, potrivit Agerpres.

Liderul de la Kremlin a insistat că, pentru ca Moscova să prelungească pactul, trebuie să fie puse în aplicare promisiunile care i-au fost făcute privind exportul de alimente şi îngrăşăminte.

„Îl vom prelungi de îndată ce promisiunile care ne-au fost făcute vor fi îndeplinite”, a spus Putin.

Totuşi, el a adăugat că „mai sunt câteva zile” până pe 17 iulie, când expiră acordul, de aceea Rusia se va gândi „cum să procedeze”.

„Ne vom gândi. Încă mai sunt câteva zile. Ne vom gândi ce să facem”, a subliniat el.

În ceea ce priveşte scrisoarea secretarului general al ONU, Antonio Guterres, trimisă săptămâna aceasta şefului de la Kremlin cu propunerea de a menţine în viaţă acordul, Putin a spus că nu a văzut-o încă.

„Nu am văzut această nouă scrisoare”, a spus el, adăugând că Rusia este totuşi în contact cu ONU cu privire la situaţia din jurul acordului privind cerealele.

Guterres i-a oferit anterior liderului rus un acord pentru facilitarea tranzacţiilor financiare ruseşti în schimbul prelungirii Iniţiativei Mării Negre.

Iniţiativa Mării Negre constă în două părţi: una pentru a facilita ieşirea cerealelor ucrainene şi cealaltă pentru a face acelaşi lucru pentru cerealele ruseşti, în special pentru îngrăşăminte, dar Rusia s-a plâns de la început că cea de-a doua parte nu este îndeplinită.

Propunerea este de a „ridica obstacolele care afectează tranzacţiile financiare (ruseşti) prin intermediul Băncii Agricole Ruse”, fapt „exprimat cu mare îngrijorare de Rusia”, şi în acelaşi timp de a permite grâului ucrainean să continue să tranziteze fără probleme Marea Neagră, a explicat ONU.

Articole similare

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate
EXTERNE
•4 min citit

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate

Cel puțin două persoane au murit în urma ploilor torențiale care au provocat inundații puternice la Istanbul. Străzile și locuințele au fost inundate, mașinile au rămas blocate în apă, iar sute de oameni au fost salvați de echipele de intervenție. Autoritățile au suspendat cursurile în școli și au îndemnat populația să evite deplasările neesențiale. Ploile […]

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva
EXTERNE
•4 min citit

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva

Este sărbătoare mare și peste Prut. Aproape 200 de mii de pelerini au mers la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul este o tradiție în preajma zilei în care este sărbătorită sfânta, considerată ocrotitoare a Moldovei. Presa română scrie că pelerinajul din acest an este cel mai […]

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia
EXTERNE
•3 min citit

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia

Cultura și tradițiile Republicii Moldova au ajuns pe zidurile unui muzeu în aer liber din Italia. O pictură murală dedicată horei moldovenești a fost inaugurată în localitatea Aielli, din regiunea Abruzzo. Lucrarea a fost realizată de artistul moldovean Radu Dumbrava și promovează identitatea culturală națională peste hotare. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Italia, pictura a […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură