AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Prudența ne salvează de COVID

•3 min citit•Redactor Sef

Infectările de COVID-19 la nivel global au scăzut cu 12 la sută în ultima săptămână, cu peste 2,6 milioane de noi cazuri raportate, cea mai scăzută incidenţă înregistrată din februarie, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Toate zonele lumii au înregistrat o micșorare a cifrelor, cu excepţia Africii, care a raportat o creştere de 44% în ultimele şapte zile, precum şi o majorare a numărului de morţi.

Numărul deceselor la nivel global s-a menţinut înalt în ultima săptămână cu peste 42.000 de decese, chiar dacă s-a înregistrat o scădere cu 2% faţă de cea precedentă.

În ce priveşte regiunile, cele care au anunțat cele mai mari diminuări au fost Asia de Sud-Est, Europa şi Asia de Est.

Ţările cu cel mai mare număr de cazuri înregistrate săptămâna trecută au fost India, urmată de Brazilia, Columbia, dar şi de SUA.

Directorul general al OMS a avertizat că deşi pandemia începe să dea semne de regres în multe ţări, iar mortalitatea a scăzut pentru a şasea săptămână consecutiv, multe state au probleme de acces la vaccinuri, în condiţiile răspândirii noilor variante şi a colapsului unor sisteme sanitare.

În total, au fost administrate până în prezent peste 2,3 miliarde de doze de vaccin anti-COVID pe întreaga planetă.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură