AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Protestul transportatorilor: ANTA va interveni dur

•4 min citit•Redactor Sef

Agenția Națională Transport Auto va interveni dur ca să aplice legea pentru toți cei care nu vor ieși pe rute. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. Se întâmplă după ce în ajun, Asociația Patronală a Operatorilor Auto a anunțat că microbuzele de pe rutele raionale și interraionale nu vor circula, timp de trei zile. Potrivit lui Spînu, este inacceptabil ca transportatorii să nu activeze atâta timp cât este o autorizație.

Spînu, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV, a fost întrebat ce i-a nemulțumit pe reprezentanții APOTA.

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Dacă sincer, nici până acum nu am înțeles care este nemulțumirea lor. Eu din ce am auzit este faptul că această asociație vrea ca situația în transport să rămână așa cum a fost până acum – să nu facă rutele, pentru că avem zeci de situații în care au autorizații, dar nu fac rutile, să nu dea bilete, nu vor să îmbunătățească parcul de microbuze”.

La aceeași emisiune, președintele APOTA, Oleg Alexa, a declarat că transportatorii au patru cerințe.

Oleg Alexa, președintele APOTA: „Vreau să-i spun ministrului, poate aici în studiou va înțelege cerințele noastre, dacă până acum nu le-a înțeles. Noi avem patru cerințe de bază: programele de transport național să fie formate așa cum îi prevăzut în regulamentul Uniunii Europene, liberalizarea transportului internațional, legislația în domeniul activității de autogară să fie exactă legislației din același domeniu din țările Uniunii Europene. Ceea ce ține de fiscalizare să fie implementat exact sistemul care a fost implementat în România”.

Spînu a declarat că, dacă transportatorii nu vor ieși pe rute, ANTA va interveni pentru a aplica legea.

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „Să fie clar și am un îndemn către toți transportatorii: acțiunea de sistare, în primul rând, va afecta oamenii și noi cu ANTA vom interveni dur ca să aplicăm legea pentru toți cei care nu vor ieși la traseu. Este inacceptabil, atâta timp cât este o autorizație, este o responsabilitate să facă acea cursă. Dacă nu o va face, ANTA va aplica exact așa cum scrie legea. Îndemn toți transportatorii să asigure transport oamenilor”.

Recent, șeful APOTA, Oleg Alexa, a anunțat că microbuzele de pe rutele regulate raionale și interraionale nu vor circula în perioada 27-29 februarie. Potrivit lui Alexa, decizia privind suspendarea activității rutierelor vine în contextul refuzului Guvernului de a modifica Codul transporturilor rutiere după propunerile APOTA.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură