AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Protestele generează soluții?

•4 min citit•Redactor Sef
Protestele generează soluții?

În cadrul ședinței de lucru pentru redresarea situaţiei în agirucltură au fost identificate soluții pentru trei probleme importante pentru fermierii afectați de secetă și grindină, declară vicepreședintele Parlamentului, Alexandr Slusari:

Lipsa finanțării:

S-a discutat despre simplificarea subvenționării creditelor și anume să fie eliminată condiția prezentării certificatului care atestă lipsa datoriilor față de bugetul de stat. Totodată, s-a propus mărirea compensațiilor pentru agricultorii afectați, vorbim de prima grupă – grâu, orz, rapiță. Oficialul insistă la cel puțin 500 mln de lei.

„Am arătat și de unde putem să luăm acești bani. Premierul și ministrul Finanțelor a avut altă părere; grupul de lucru, cu toate divergențele noastre, solicită identificarea surselor pentru majorarea compensațiilor”, a precizat deputatul.

Reeșalonarea creditelor față de creditori privați

Grupul de lucru a ajuns la concluzia că este necesar de adoptat legea specială privind reeșalonarea datoriei agricultorilor cel puțin pentru 12 luni față de băncile comerciale și organizațiile nebancare. Totodată, acesta a menționat că nu s-a ajuns la un consens cu furnizorii de inputuri: tehnică, motorină, semințe și urmează să se caute soluții în continuare.

Problema impozitelor

”Propunerea grupului de lucru este ca agricultorii care au fost afectați să fie scutiți, cred că tot vorbim de un an, de achitarea taxelor contribuțiilor aferente salariilor prin rambursarea TVA, care este în contul acestor întreprinderi. Adică impozitele și taxe vor fi calculate, dar achitate din buget din banii cu care statul este dator agricultorilor la TVA”, a explicat deputatul.

La rândul său, deputatul Nicolae Ciubuc a menționat că declararea situaţiei de urgenţă în agricultură, aşa cum insistă femierii, este inutilă. Asta pentru că grupul de lucru pentru redresarea situaţiei în agirucltură, pe platforma parlamentară, ar fi găsit deja soluţii pentru agricultori, precum: reeşalonarea datoriilor, majorarea fondului de susţinere a agricultorilor cu 200 de milioane de lei, modificarea regulamentului de subvenţionare astfel încât subvenţiile să fie direcţionate direct băncilor şi altele.

„În condiţiile în care vom veni cu proiectul de restructurare a datoriilor faţă de bănci, cu activităţi de reeşalonare a creditelor tehnice, măsuri pentru susţinerea agricultorilor prin intermediul fondului de subvenţionare, decade necesitatea instituirii stării de urgenţă”, declară deputatul.

Grupul de lucru a avut întâlniri cu ministrul Agriculturii, Finanțelor, reprezentanții băncii naționale, premierului, furnizorii de inputuri, și că urmează să se întâlnească și mâine pentru discuții.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură