AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Producția de lapte, lovită de criză

•5 min citit•Redactor Sef

Producătorii de lapte se confruntă cu o criză de lungă durată, producția acestora micșorându-se cu 38 la sută în ultimul deceniu. Asta se arată într-un studiu realizat de Agenția de Investiții.

Cantitatea de lapte s-a redus brusc de la 485 de mii de tone în 2017, la 367 de mii în 2019, iar importurile au crescut cu 22 la sută anual. Același trend negativ s-a înregistrat și în industria zootehnică, efectivul vacilor scăzând de la 154 de mii de capete in 2011, la 81 de mii în 2020.

„Problema dacă astăzi se confruntă cu o diminuare majoră a numărului de capete de animale, atunci trebuie să ne uităm cu 3 ani de zile în urmă ce s-a întâmplat. Uitați-vă în 2019, a fost grindină și au fost afectate totalmente culturile furajere și se întâmplă și în ziua de azi. În 2020, am avut primăvara înghețuri tardive la lucernă și nu am putut strânge absolut nimic. Dacă într-un an strângem 5-6 recolte, acum am strâns doar o singură recoltă și diminuată de până la 10%.” a declarat ANA PANCRAT- președintele Asociației Fermierilor – Producători de Lapte.

Conform statisticilor, 94 la sută din laptele autohton este produs în gospodăriile oamenilor și doar 6% provine de la întreprinderile agricole.

Totodată, doar cinci la sută din numărul de animale disponibile aparțin firmelor agricole, ceea ce înseamnă că Moldova nu are o industrie zootehnică bine conturată, marea majoritate a vitelor fiind în proprietate și de utilitate familială. Acest fapt se datorează pierderii interesului față de acest domeniu și lipsa specialiștilor.

„Nu avem specialiști în domeniu. Specialiștii noștri învață și sunt lăsați să plece peste hotare. Noi îi înțelegem că sunt condiții mai bune, salarii mai bune, dar noi nu putem face față la laptele cu prețul acordat nouă și nu le putem da bani buni, ca să menținem acești specialiști în domeniu.” a declarat ANA PANCRAT- președintele Asociației Fermierilor – Producători de Lapte.

Datele arată că țara noastră a exportat în 2019 lactate în valoare de 5.8 milioane dolari. Vânzările peste hotare au înscris o evoluție descendentă în ultimii patru ani, cu o scădere medie anuală de 17 la sută.

Reprezentanții sectorului susțin că soluția principală a depășirii crizei de producție este accesul la finanțare.

„Ministerul Agriculturii a elaborat sistemul de susținere cu subvenții pe cap de animal. Acest lucru trebuie menținut minimum cinci ani, în așa fel să fie susținuți fermierii la orice etapă. Trebuie să primească aceste subvenții în fel și chip ca ei să se mențină. Anul acesta nu este posibilă dezvoltarea cu această subvenție primită pe cap de animal, dar va fi tip de supraviețuire. Unica ce se poate de făcut la ziua de azi este de menținut subvenția pe cap de animal minimum cinci ani de zile.” a declarat ANA PANCRAT- președintele Asociației Fermierilor – Producători de Lapte.

Balanța comercială a produselor lactate este negativă, cu o micșorare anuală medie de 28 la sută. Importurile au depășit exporturile cu aproape 52 de milioane de dolari în 2019. Respectiv, s-a înscris o diminuare cu 161% în ultimii cinci ani.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură