Un grup de producători și exportatori de fructe, membri ai Asociației Moldova Fruct, au efectuat o vizită de studiu în perioada 3-7 mai, în regiunile Rimini, Verona și Ferrara, Italia.
Membrii delegației au vizitat Expoziția Macfrut, unde au avut loc întâlniri cu furnizori de echipamente, utilaje, soluții pentru producere, post-recoltare și marketing.
Totodată, au întreprins vizite la cooperative agricole pentru a se familiariza cu diverse soluții de calibrare, răcire și alte tehnologii de post-recoltare a fructelor sâmburoase, în special a cireșelor. Este de menționat faptul că producătorii italieni de cireșe se poziționează ca lideri europeni detașați în producerea cireșelor.
Misiunea s-a încheiat cu o vizită la fermierul și cercetătorul, Michele Giorri, unde participanții au aflat despre noile soiuri și portaltoaie de cireș, precum și inovațiile în sistemele de plantare și sistemele multifuncționale integrate de combatere a dăunătorilor.
Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]
O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]
Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]