AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar ar putea fi simplificată

•3 min citit•Redactor Sef
Procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar ar putea fi simplificată

Procedura de înregistrare a medicamentelor de uz veterinar, autorizate de Agenția Europeană pentru Medicamente, ar putea fi simplificată. Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Legislativ.

Potrivit documentului, pentru eliberarea certificatului de înregistrare a medicamentului de uz veterinar, solicitantul va depune o cerere la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Aceasta va fi însoțită de caracteristicile medicamentului, un model de etichetă și prospectul în limba română. În prezent, cererea se depune concomitent cu dosarul normativ tehnic al medicamentului și cele două mostre de produs finit, prezentate în ambalajele în care urmează a fi comercializate.

Procedura de eliberare a certificatului de înregistrare pentru un medicament se va realiza în termen de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii. Perioada de valabilitate care se va acorda pentru certificatul de înregistrare a medicamentului va fi corespunzătoare cu perioada autorizată de către Agenția Europeană pentru Medicamente.

Amintim că, în perioada stării de urgență, în țara noastră a fost permis importul medicamentelor de uz veterinar neînregistrate, dar înregistrate centralizat de Agenția Europeană pentru Medicamente, prevedere care a fost abrogată o dată cu încheierea stării de urgență.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură