AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Primul venit, primul servit… la vaccin

•3 min citit•Redactor Sef

La 2 martie, a demarat campania de vaccinare anti-COVID-19. Primii au fost imunizați lucrătorii medicali de la Spitalul Clinic Republican “Timofei Moșneaga”. Administrarea dozelor a fost posibilă datorită lotului de seruri donat de România.

Autoritățile din sănătate au informat că, în primul rând, vor fi vaccinați angajații din secțiile de terapie intensivă și cu profil COVID, ulterior – cei din sistemul sanitar.

Alexandru Botezatu, șef al Departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, este prima persoană din Moldova care a fost imunizată.

„Sunt gânduri optimiste, sunt gânduri bune, sunt gânduri pline de speranță. Mă simt foarte bine. Au trecut aceste 15 minute recomandate de specialiști. Senzația este destul de bună. Cu acest gând, cu aceste speranțe, mergem mai departe”, menționează Alexandru Botezatu, medic.

Iana Cotorcea, șefă de secție în cadrul spitalului, a fost anterior infectată cu SARS CoV 2 și s-a tratat la domiciliu, având formă medie a bolii.

„Mă simt foarte bine. Mă simt fericită că, în sfârșit, vaccinurile au ajuns în Republica Moldova și demult am așteptat să fim vaccinați. Desigur, noi știm că oricare reacție adversă poate fi de la orice vaccin, neavând importanță de tipul vaccinului pe care-l facem”.

Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, vaccinul se administrează persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, în două doze, la un interval de opt săptămâni. Pot apărea reacții adverse, precum febră sau durere în locul injectării.

Săptămâna trecută, oficialii de la Chișinău au primit un lot de 21 600 de doze de vaccin produs de Astra/Zeneca oferit gratuit de România.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură