Proiect inedit pentru agricultura din Moldova – prima Hală de tratare cu inhibitori a îngrășămintelor azotoase a fost lansată în satul Tigheci, raionul Leova.
Inițiativa a fost realizată de către CÎ Agrostoc, cea mai mare cooperativă a producătorilor din țară. Per total, au fost investite 50 de milioane de lei, inclusiv în utilaj de ultimă generație.
Datorită tehnologiei utilizate, produsul va fi sigur pentru mediu și nu va avea impact negativ asupra apelor subterane și solurilor.
De obicei, cantitatea de azot din îngrășăminte ce se pierde prin levigare și volatilizare variază de la 20 până la 60%, iar noua materie nu presupune pierderi de nitrogen.
Capacitatea sporită de producție, de până la o mie de tone pe zi, va genera 20 de locuri de muncă în mediul rural, iar persoanele care vor activa la hală vor fi asigurate cu un salariu decent.
Îngrășămintele vor fi furnizate pe piața locală, dar vor putea fi exportate și în Uniunea Europeană, datorită faptului că vor fi realizate conform standardelor europene.
Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]
O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]
Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]