AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Premieră! O rețea de 20 de biblioteci de semințe a fost înființată în RM

•4 min citit•Redactor Sef
Premieră! O rețea de 20 de biblioteci de semințe a fost înființată în RM

O rețea de 20 de biblioteci de semințe a fost înființată în premieră în Republica Moldova. De asemenea, o mie de semințe au fost distribuite bibliotecilor nou create. Implementarea inițiativei a fost posibilă datorită sprijinului financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, oferit prin Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite moldpres.md.

Bibliotecile de semințe funcționează cu succes în Republica Cehă de mai mulți ani. Oricine, de la fermierii locali și persoanele pasionate de agricultură, până la locuitorii urbani, organizațiile obștești și tinerii pot veni la biblioteca locală de semințe și pot împrumuta diverse specii de semințe pentru a le cultiva, dar și pentru a produce o nouă generație de semințe în sezonul următor și a le returna ca donație bibliotecii spre conservare.

Partenerii cehi au asigurat, de asemenea, instruirea pentru circa 60 de fermieri moldoveni, rezidenți locali și grădinari cu privire la gestionarea bibliotecilor de semințe. Managerii servesc drept „salvatori de semințe”, a căror misiune este de a păstra și de a preveni diferitele semințe de la dispariție.

„Sunt bucuros că Republica Cehă își poate împărtăși experiența într-un domeniu atât de important în dezvoltarea Republicii Moldova cum este agricultura, și în special agricultura ecologică, prin implementarea a diverse proiecte de transfer de inovații cum este și proiectul „Uniți prin semințe”, susținut în cadrul Fondului Ceh pentru Inovații, dar și alte proiecte de cooperare finanțate de Agenția Cehă pentru Dezvoltare”, a menționat Ambasadorul Republicii Cehe în Republica Moldova, Stanislav Kázecký.

Coordonatoarea de programe la PNUD Moldova, Maria Țarigradean, a menționat că această inițiativă este centrată pe crearea de soluții adaptate condițiilor specifice ale comunității locale.

Bibliotecile au fost create datorită parteneriatului dintre Asociația Obștească „Grădina Moldovei” și inițiativa cehă Semínkovna. Directorul executiv al Asociației „Grădina Moldovei”, Ana Coutinho, a afirmat că investiția în semințele locale și ale fermierilor înseamnă investiții în alimente, dar și în economie verde și natură.

În viitor, bibliotecile de semințe ar putea fi digitalizate, contribuind la organizarea și gestionarea inteligentă a datelor privind agro-biodiversitatea locală și la consolidarea securității alimentare atât la nivel local, cât și la nivel național.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură