AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Peste 9.600 de incendii au fost stinse în acest an

•3 min citit•Redactor Sef
Peste 9.600 de incendii au fost stinse în acest an

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a ieșit astăzi la raport. Astfel, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții IGSU au declarat că în primele opt luni ale anului, pompierii au fost implicați în peste 9.600 de misiuni de stingere a focarelor de vegetație uscată, care au nimicit circa 54.500 de hectare de teren.

Șeful IGSU, Alexandru Oprea, a mai adăugat că anul acesta au fost salvate 410 persoane aflate în situații excepționale, dintre care 235 sunt copii, iar valoarea bunurilor salvate este estimată la circa 257 de milioane de lei.

Din 24 februarie, odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, salvatorii s-au aflat în prima linie alături de colegii din alte subdiviziuni ale MAI pentru a ajuta refugiații.

Un alt aspect important este implementarea proiectelor internaționale. În acest sens, conducătorul subdiviziunii a vorbit despre importanța semnării contractul de grant cu Guvernul Japoniei, care prevede achiziția a 19 autospeciale.

La fel, în prima jumătate a anului a fost semnat Contractul de grant cu UE, în valoare de un milion de euro, pentru implementarea proiectului de creare a dispeceratul de la Bălți, care va deservi 11 raioane din partea de Nord a țării.

Mai mult, IGSU continuă și informarea populației privind măsurile de siguranță și comportamentul corect în caz de situații excepționale prin desfășurarea campaniilor de prevenire. Iar rezultatele sunt vizibile, anul acesta fiind înregistrat cel mai redus număr, 53, al persoanelor înecate în ultimii 20 de ani.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură