302 de cazuri pozitive COVID-19 au fost raportate în Moldova, potrivit datelor actualizate ale Ministerului Sănătății, cu privire la situația epidemiologică care s-a înregistrat în perioada 2 – 8 ianuarie pe întreg teritoriul țării, în urma a aproape 18.000 de teste efectuate.
Totodată, din cauza infecției, alți patru moldoveni și-au pierdut viața.
În același timp, doar 54 de cetățeni s-au imunizat cu doza I, iar alți 58 – cu doza a II-a a vaccinului anti-COVID-19. Astfel, în ultimele șapte zile au fost administrate aproximativ 290 de doze de vaccin, dintre care numai trei la minori. În total, autoritățile anunță că au fost imunizați, până în prezent, puțin peste 1.074.870 de moldoveni.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în urma analizei rezultatelor ultimei secvențieri, în toate 16 probe selectate a fost identificată circulația în exclusivitate a subliniilor ce aparțin variantei Omicron, confirmate și în cazul procedurilor anterioare. Astfel, această tulpină rămâne a fi dominantă pe teritoriul Moldovei în declanșarea cazurilor de îmbolnăvire de COVID-19.
Precizăm că, probele au fost selectate în Chișinău, raioanele — Basarabeasca, Ialoveni, Cimișlia, Orhei și Strășeni.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]
Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]
O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]