AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Persoanele născute în Republica Moldova pot solicita recunoașterea cetățeniei moldovenești, chiar dacă au cetățenia altui stat

•3 min citit•Redactor Sef

Persoanele născute pe teritoriul actual al Republicii Moldova, dar care nu au fost luate la evidență în calitate de cetățeni moldoveni sunt în drept să depună cerere pentru a le fi recunoscută cetățenia, chiar dacă sunt și cetățeni ai altor state și își au domiciliul peste hotare. Doar în primele trei luni ale anului curent, 1 721 de persoane născute pe teritoriul Moldovei au fost recunoscute cetățeni moldoveni.

Cererea privind recunoașterea cetățeniei Republicii Moldova se adresează Agenției Servicii Publice și se depune personal sau prin mandatar, ultimul dispunând de procură autentificată în modul stabilit de actele normative.

Solicitanții vor prezenta la ASP actul de identitate, în cazul deținerii acestuia, precum și documentele de stare civilă care fac dovada nașterii pe teritoriul Republicii Moldova, eliberate de autoritățile competente ale Republicii Moldova. În cazul schimbării datelor personal, vor prezenta și documentele de stare civilă ce atestă schimbarea datelor personale. Pentru persoanele reprezentate sunt necesare documentele ce atestă dreptul de reprezentare.

În ultimii trei ani, cel mai mare număr de persoane născute pe teritoriul Republicii Moldova care au fost recunoscute cetățeni moldoveni s-a înregistrat în 2022. Atunci au fost 7 554 de persoane au fost recunoscute cetățeni ai Republici Moldova, în comparație cu 3 729 în anul 2020 și 5 835 – în anul 2021. În 2023 au fost recunoscute cetățeni moldoveni 4 143 de persoane.

Articole similare

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale
SOCIAL
•3 min citit

Ion Ceban a semnat dispoziția de conectare la căldură a instituțiilor sociale

Instituțiile sociale din municipiul Chișinău vor putea fi conectate la agentul termic. Primarul general, Ion Ceban, a anunțat că a semnat astăzi dispoziția privind furnizarea căldurii în școli, grădinițe, spitale și alte instituții sociale din capitală. ION CEBAN, primarul municipiului Chișinău: ,, Dragi chișinăuieni, astăzi am semnat o dispoziție de conectare la agentul termic, la […]

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon
SOCIAL
•3 min citit

Trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 66 și 74 de ani, au ajuns la spital după ce s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de sobele de încălzit. Cazurile au fost înregistrate pe 18 octombrie, în două locuințe din satele Dezghingea, raionul Comrat, și Munteni, raionul Cimișlia. Potrivit IGSU, în ambele locuințe nu au […]

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură