AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Pășunile, folosite după reguli noi

•3 min citit•Redactor Sef
Pășunile, folosite după reguli noi

Pășunile din Moldova vor fi utilizate după reguli noi. Un proiect în acest sens a fost votat astăzi de cabinetul de miniștri. Acesta are scopul de a preveni degradarea vegetației și solului și a asigura utilizarea durabilă a resurselor, susțin autoritățile. Regulamentul va intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial.

INA BUTUCEL, secretar general adjunct, MAIA:

,,Proiectul vizează corelarea perioadelor de cosit cu stadiul de dezvoltare a vegetației, pentru a spori protejarea stratului vegetal și obținerea furajelor calitative, adaptarea duratei și intensității pășunatului la condițiile climatice, stabilirea încărcăturii maxime de animale per ha diferențiat pe zone, precum și organizarea tehnică a pășunatului prin activități de delimitare, de rotație, dar și amenajarea punctelor de adăpare pentru animale.”

Potrivit Ministerului Agriculturii, folosirea pășunilor și fânețelor va fi organizată după planuri anuale, elaborate de autoritățile publice locale. Deținătorii de animale vor fi consultați înainte de aprobarea acestor planuri.

La repartizarea terenurilor, autoritățile publice locale vor ține cont de speciile și categoriile de animale, de necesarul de furaje, de capacitatea productivă a pășunilor și de condițiile locale. Astfel, pășunile și fânețele vor fi folosite în funcție de capacitatea lor de regenerare și de presiunea exercitată de animale asupra terenului.

Potrivit Autorităților, deținătorii de animale vor contribui la menținerea pășunilor în stare bună de folosință, inclusiv prin lucrări de întreținere, cosit și refacere a stratului vegetal.

Pășunatul va fi interzis imediat după topirea zăpezii, pe terenuri umede, după ploi sau în perioada de repaus vegetativ al plantelor. Aceste restricții sunt prevăzute pentru a evita tasarea solului, deteriorarea covorului vegetal și reducerea productivității pășunilor.

Etichete:#Pășunile

Articole similare

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie
ȘTIRI
•3 min citit

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie

Aproape fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova se confruntă cu sărăcia absolută, iar peste 22 la sută din populație este expusă riscului de sărăcie monetară. Datele au fost prezentate într-o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra diferențelor dintre indicatorii utilizați în Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Potrivit analizei […]

Cutremur în România
ȘTIRI
•3 min citit

Cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe Richter s-a produs astăzi, la prânz, în județul Vrancea din România. Seismul a fost resimțit la București, dar și în Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de peste Prut, seismul s-a produs la ora 11.52, la o adâncime de 124.1 kilometri. Deși […]

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali
ȘTIRI
•3 min citit

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali

Președinta Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali. Stanislav Secrieru va fi responsabil de apărare și securitate națională, iar Olga Roșca de politică externă și afaceri europene. Decretele în acest sens au fost semnate de șefa statului la data de 16 octombrie. Stanislav Secrieru face parte din echipa prezidențială din septembrie 2023. Acesta este licențiat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură