AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Pandemia bate în antreprenori

•4 min citit•Redactor Sef

O afacerea de cașcaval din satul Pelinia, Drochia riscă să se prăbușească.

Producătorii spun că, din cauza pandemiei, care a provocat închiderea restaurantelor, stoparea comerțului internațional, dar și interzicerea organizării târgurilor și a iarmaroacelor, vânzările de brânzeturi au scăzut cu 80 la sută, relatează nordnews.md.

Acum câțiva ani, Aliona Țurcanu a renunțat la postul de asistentă medicală șefă, iar soțul ei, împreună cu copiii, au lăsat un loc de muncă bine plătit în străinătate și s-au întors în țară. Atunci le-a venit ideea de a iniția acest buziness.

”Am început să producem cașcaval în 2018, cu laptele produs la ferma noastră, de la văcuțele noastre și încet am adunat cantitatea care o avem la momentul dat. Acum, avem zece vaci mulgătoare. Feciorul mai mare a lucrat câțiva ani în Germania și s-a întors acasă, după el s-a întors și soțul meu”, spune Aliona Țurcanu, fermier.

Statul nu are grijă de fermieri, nu le oferă sprijin, dimpotrivă, le impune condiții greu de îndeplinit, spun aceștia. Astfel că în prezent jumătate din produsele lactate de pe piață sunt de import.

”Germanii foarte mult iubesc brânza noastră de oi, ei o adoră. Când soțul era acolo trimiteam și ei erau foarte mulțumiți de brânza noastră. Acum, din cauza pandemiei, nu putem trimite. Anul trecut, totul era mai simplu, erau foarte multe iarmaroace și eram primiți bine la Chișinău”, mai relatează Aliona Țurcanu.

Fabrica pregătește spre vânzare trei tipuri de cașcaval: din lapte de vaci, telemea și brânză de oi. Acestea sunt 100% ecologice.

”Cașcavalul este din lapte natural. Am un băiat de doi ani care savurează produsele cu plăcere. Eu știu sigur că e ceva natural și ecologic și el cu mare plăcere le mănâncă în fiecare zi. Fără adaosuri, pur și simplu din lapte, cu toate grăsimile și toate vitaminele pe care le conține”, zice Iulia Țurcanu.

Brânzeturile sunt de calitate superioară și sunt produse în condiții sută la sută casnice, fără organisme modificate genetic și fără fermenți.

”Laptele muls de la văcuțele noastre se toarnă în tancul de răcire, iar după o temperatură necesară se toarnă în pasteriorizator. După asta, se lasă ceva timp, se dau bacteriile și cheagul și se face cașcavalul cu multă dragoste. Eu întotdeauna îl asociez cu un om în vârstă, mai deștept, cu cât timp trece mai mult, cu atât e mai gustos”, afirmă Aliona Țurcanu.

Prețul unui kilogram de cașcaval maturat un an variază între 160 și 250 de lei, iar unul mai „tânăr” ajunge la 180 de lei.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură