AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Opinie: Ninsorile au influențat pozitiv asupra culturilor de toamnă

•4 min citit•Redactor Sef
Opinie: Ninsorile au influențat pozitiv asupra culturilor de toamnă

Ninsorile din luna ianuarie au o influentă benefică asupra culturilor de toamnă, iar riscul ca acestea să înghețe este redus la minim. Declarația a fost făcută de fermierul Eugen Sprîncean, în cadrul emisiunii Actualitatea la Raport de la postul nostru de televiziune. De cealaltă parte, meteorologii prognozează că, în următoarea perioadă, se vor înregistra temperaturi peste valorile normei, specifice pentru această perioadă a anului.

EUGEN SPRÎNCEAN, fermier din raionul Criuleni: „Dacă vom avea așa temperaturi scăzute și nu vor mai fi acoperite culturile cu zăpadă, ele o să înghețe. Dacă o să fie înghețurile de lungă durată ele nu o să reziste și culturile care sunt – rapița, grâul, orzul o să înghețe. Ele și așa cu mare greu au răsărit, cu întârziere. Noi le-am semănat, au stat în pământ, practic ca în depozit, vreo lună și jumătate.”

Totodată, potrivit fermierului, dacă în următoarele luni se vor înregistra precipitații reduse vor fi afectate culturile de primăvară.

EUGEN SPRÎNCEAN, fermier din raionul Criuleni: „Există riscul pentru culturile care vor fi însămânțate în primăvară – floarea-soarelui, porumbul și celelalte culturi. Dacă nu o să avem umiditate, iarăși, ne întâlnim cu aceiași situație din 2023. Pentru noi este un factor foarte important primăvara să avem umiditate în sol ca să putem porni culturile și nu numai primăvara, dar chiar și vara. Trebuie să avem precipitații măcar 500 de mililitri pe anul agricol ca să avem niște culturi bune, să avem roadă la hectar.”

De cealaltă parte, meteorologii prognozează, în următoarea perioadă, o tendință de creștere a temperaturilor.

GHENADIE ROȘCA, șeful Direcției Prognoze Meteorologice a Serviciului Hidrometeorologic de Stat: „Dacă vorbim pentru următoarea săptămână, ne așteptăm ca vremea să fie într-o tendință de creștere a temperaturilor. O dată cu încălzirea, ce ar putea să afecteze foarte mult, asta ar putea să fie ceața.”

Mai mult, specialiștii declară că, în luna ianuarie, temperatura medie lunară va fi peste valorile normei.

GHENADIE ROȘCA, șeful Direcției Prognoze Meteorologice a Serviciului Hidrometeorologic de Stat: „Reieșind din estimările care s-au făcut, temperatura dacă, cum am spus și mai devreme, trebuia să fie între -2 -4 grade Celsius, ne așteptăm să fie cu maxim de un grad Celsius, pentru că prima decadă la noi au fost temperaturile destul de ridicate. A doua deja avem temperaturi mai scăzute. Deci, în raport ele cam deja s-au echilibrat. Totul va depinde de a treia decadă, cum se va manifesta. Dacă va fi mai cald, desigur că vom avea o lună de ianuarie mai caldă.”

În același timp, potrivit perspectivei meteorologice pentru luna ianuarie 2024, cantitatea precipitațiilor se prevede în jurul valorilor normei, aceasta fiind între 25-40 de milimetri.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură