Omul care a revitalizat grădina publică din fața casei

În orașul Soroca a părut un părculeț nou. De fapt exista și înainte, doar că era neobservabil. Îmi place uneori să fac plimbări pe străzile urbei și să fotografiez. Este interesant cum se schimbă municipiul între anotimpuri. Unele locuri par uitate, iar altele se fac remarcate peste noapte, totul depinde de oamenii care locuiesc în preajmă și desigur de implicarea autorităților, acolo unde se cuvine.

Acest parc mic, despre care scriu, se află între două blocuri locative, în regiunea fabricii de tricotate. Un „omulean” sculptat în lemn îmi sărise în vizor datorită culorilor aprinse în care era vopsit.

– „E aici de prin anii ’80”, îmi zise o femeie.

E cam de vârsta mea, mă gândii. Incredibil, cum de nu l-am observat mai înainte? Câtă viață poate produce o culoare!

Niște bănci din lemn, altele metalice, alei pietruite, flori, felinare deosebite, câteva tui și vișini plângăreți… totul aranjat în detalii. Ia să fac niște fotografii! Discutând cu o doamnă care se odihnea, împreună cu fiica ei, pe o bancă, am aflat că reamenajarea locului se datorează în mare parte unui vecin. E vorba de domnul Jan Pîrlii, care… tocmai se apropia de noi, curios, după ce m-a observat fotografiind peste tot. Și așa cum face oricine care scrie pentru un ziar, i-am adresat o serie de întrebări, fiind bucuroasă de prilej.

– „Am vrut să fie frumos, deoarece trăiesc aici, relatează dumnealui. Acum doi ani acest loc arăta cu totul altfel, neîngrijit și cu gunoi. Am chemat tractoare, am plătit lume din sat, să vină să pună bordurile. Piatra din pavaj este de la gunoiște, aruncată de la o fabrică unde se taie piatra. Am ales bucățile mai drepte, am angajat un meșter și a făcut trotuar. Felinarele pe care le vedeți nu sunt cumpărate, dar sunt confecționate manual de un alt vecin, Alexei Pădure. Am scris o cerere la primărie și au acceptat ca să fie conectate la linia publică, astfel că în fiecare seară se aprind… Primăria ajută, dar trebuie ca cineva să insiste, să caute, să aibă capacități creative, idei. Eu nu mă bazez pe relații politice, ca orice cetățean activ, am scris cereri, m-am adresat la serviciul de înverzire, am obținut borduri, scaune. Întotdeauna este ieșire din situație, când se dorește și se lucrează.”

Jan Pîrlii a putut să organizeze lucrurile astfel ca să reutilizeze anumite materiale, să reducă cheltuielile. Puțini voluntari i-au dat o mână de ajutor, ba chiar s-a întâmplat ca cineva să sesizeze primăria, crezând poate că s-ar pretinde la spațiul public. A vrut doar ca să nu mai vadă gunoi în fața casei, ci o grădină în care oamenii să se odihnească cu plăcere. Dacă ar socoti cât a cheltuit din buzunarul propriu, și-ar fi putut, de exemplu, reface fațada casei, dar nu-i pare rău: „Mă bucur că s-a primit ceva frumos.”

Continuându-mi drumul printre clădiri, am mai observat și alte locuri amenajate de locatari. Ochii bucură, la fel și gândul, că unde sunt persoane cu inițiative, acolo se fac schimbări.

Ludmila TALMAZAN