AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

OMS: Pandemia este departe de a se încheia

•3 min citit•Furculiță Viorel

Confuzia, automulţumirea şi inconsecvenţa în combaterea coronavirusului prelungește pandemia. Dacă s-ar lua măsurile sanitare adecvate, ea ar putea fi pusă sub control în câteva luni, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

”Şi noi dorim să vedem societăţile şi economiile redeschise, fiind reluate comerţul şi turismul (…), dar în acest moment, unităţile de terapie intensivă din multe ţări sunt arhipline, iar oamenii mor – şi este ceva complet evitabil”, a spus oficialul în cadrul unui briefing de presă.

Totuşi, există multe motive de optimism. Scăderea numărului cazurilor şi al deceselor în primele două luni ale anului arată că virusul şi variantele sale pot fi oprite.

Tedros Adhanom a mai remarcat că în unele state, deşi boala continuă să se răspândească, restaurantele şi cluburile de noapte sunt pline, pieţele sunt deschise şi aglomerate, puţini oameni respectă măsurile de protecție.

Iar responsabila tehnică a OMS pentru combaterea COVID-19 este de părerea că pandemia a ajuns într-un ”punct critic”, numărul contaminărilor crescând alarmant.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură