AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Oficial, doar 1 % din romii din Moldova, au studii superioare

•4 min citit•Redactor Sef
Oficial, doar 1 % din romii din Moldova, au studii superioare

Doar un procent din romii din Republica Moldova au studii superioare, susține secretara de stat a Ministerului Educației și Cercetării, Adriana Cazacu. În prezent, potrivit ei, numai 33 de tineri și tinere rome din țara noastră își fac studiile la universitățile din Moldova.

Subiectul a fost discutat de autorități pe 12 octombrie, la o masă rotundă organizată de UN Women în parteneriat cu Platforma Femeilor Rome „Romni” și cu sprijinul financiar al Guvernului SUA.

UN Women precizează într-un comunicat emis, cu referire la datele prezentate de Adriana Cazacu, că la această oră „cea mai mare provocare” este școlarizarea copiilor și lipsa unor date coerente legate de populația de etnie romă.

Ministerul de resort atestă, potrivit sursei citate, o ameliorare a situației privind școlarizarea copiilor de etnie romă. Astfel, în anul 2019-2020, conform sursei citate, au fost școlarizați 1.634 de copii de etnie romă, iar în anul 2022-2023 acest număr a crescut până la 3.145 de copii.

„În același timp, numai 33 de tineri și tinere rome își fac studiile la universitățile din țară, iar 1% din populația adultă romă are studii superioare. De menționat că, potrivit datelor Ministerului Muncii și Protecției Sociale, 5% din totalul șomerilor înregistrați sunt de etnie romă, mai mult de jumătate fiind femei”, anunță comunicatul emis de UN Women.

Amintim că ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a anunțat pe 4 august că autoritățile intenționează să susțină cu burse tinerii romi, care își continuă studiile după clasa a 9-a.

Oficialul declara atunci că aproximativ 60 de tineri romi din țara noastră, care își fac în prezent studiile, ar putea beneficia pentru început de o bursă. Sprijinul financiar, potrivit lui Perciun, îi va stimula și pe alții să-și continue studiile.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură