AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Obiceiul de ardere a frunzelor poate sfârși cu amenzi usturătoare

•4 min citit•Redactor Sef
Obiceiul de ardere a frunzelor poate sfârși cu amenzi usturătoare

Moldovenii nu pot trece peste obiceiul de ardere a frunzelor în fiecare toamnă, cât și primăvară. Cel mai des, aceștia susțin că nu au unde să ducă resturile vegetale din gospodării. În urma acțiunilor întreprinse de aceștia și a nerespectării legilor intrate în vigoare cu privire la poluarea aerului, gospodarii se aleg cu sancțiuni, deloc mici.

Forfotă mare prin satele și gospodăriile oamenilor. Timpul frumos de afară i-a îndemnat pe gospodari să iasă din casă și să se apuce de curățenia de toamnă. Pe 29 octombrie, seara, în satul Buţeni, raionul Hînceşti, inspectorii de mediu au depistat câteva gospodării în care ardeau puternic frunzele în curte. Fumul dens putea fi observat de la câţiva kilometri depărtare.

Oamenii spun că au fost nevoiţi să ardă vegetaţia uscată pentru că nu ar avea unde să o ducă. Unii dintre ei, s-au ales, însă, cu o amendă de 10 mii de lei pentru poluarea aerului. Dacă o vor achita în 72 de ore, sancţiunea scade în jumătate.

Inspectorii împreună cu polițiștii din sector au continuat să patruleze și în satul Bozieni, al aceluiași raion și au observat o coloană de fum gros pe o stradă din localitate. Un bărbat a incendiat frunzele uscate după care a mai aruncat pe foc lucruri vechi adunate de prin casă – saltele, plăpumi şi chiar covoare.

Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii de mediu din Hînceşti au întocmit şapte procese verbale pentru incendierea vegetaţiei uscate, iar cei prinşi pe picior greşit urmează să fie sancţionaţi. Conform legislaţiei, arderea frunzelor şi a deşeurilor este pedepsită cu amendă de până la 15 mii de lei, pentru persoanele fizice, şi până la 40 de mii de lei, pentru societăţile comerciale.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură