AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

O indemnizație de 15 salarii medii pe economie va fi acordată tinerilor specialiști veterinari

•4 min citit•Redactor Sef

O indemnizație de 15 salarii medii pe economie le va fi acordată tinerilor specialiști din domeniul medicinei veterinare. Cei 13 beneficiari, care au depus dosarele în trimestrul întâi al acestui an, au primit deja prima tranșă de bani, în valoare de 68.500 de lei. Suma va fi achitată în trei rate egale și cheltuielile pentru chirie și resursele termoenergetice vor fi compensate.

Tinerii specialiști au fost informați despre politicile Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare privind dezvoltarea sectorului zootehnic, care are nevoie de medici veterinari bine instruiți, despre importanța facilităților oferite de către stat, de care pot beneficia la începutul carierei lor.

ALEXANDRU MANCIU, Director General Adjunct Responsabil pe domeniul Sanitar-Veterinar: „Deci, prin aceste ordine, de fapt, au fost aprobate însele cererile de acordare a facilităților prevăzute de Legea 221. În aceste ordine sunt descrise însele acele plăți nominale, cum și este menționat în Lege, acele 15 salarii medii pe economie care se acordă în fiecare an.”

Proiectul creează premise și posibilități tinerilor specialiști prin suportul general deschis acordat.

MARIAN BORTĂ, inspector principal ANSA Sculeni: „O să avem calitatea de viață mai bună, calitatea la muncă, iarăși, o să fie mai bine. Adică nu văd nimic rău să se întâmple, doar de bine. ”

Potrivit vicepremierului Bolea, țara noastră are niște facultăți în cadrul instituțiilor tehnice care sunt într-un continuu proces de dezvoltare și evoluție.

VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii: „Eu cred că ceea ce oferă astăzi agricultura înseamnă viitor, înseamnă dinamică în procesul de dezvoltare. Cred în mari perspective pe măsură ce economia națională va crește și vom dezvolta agricultura ca o ramură performantă în economia națională. ”

Bugetul este acordat în cadrul Programului de facilități pentru tinerii care, după absolvirea Facultății de Medicină Veterinară, au ales să-și înceapă activitatea profesională în satele din Republica Moldova.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură