AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Numărul deceselor cauzate de coronavirus, în creștere

•3 min citit•Redactor Sef

Săptămâna trecută, în Moldova, a fost stabilit un anti-record al numărulul de decese cauzate de coronavirus. 180 de persoane au murit în șapte zile, potrivit Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Cu o săptămână mai devreme, au decedat 150 de oameni. În total, au pierdut lupta pentru viață 2.752 de pacienți diagnosticați cu COVID-19.

Totodată, numărul infectărilor a scăzut uşor atingând cifra de 8.689, în prezent, în republică fiind înregistrate peste 135 de mii de cazuri.

Săptămâna trecută s-au tratat de coronavirus 9.734 de persoane, iar de la începutul pandemiei s-au vindecat 108.901.

Momentan, în republică sunt 13.820 de bolnavi, cu o mie şi jumătate mai puţini decât perioada anterioară.

„3.369 de pacienţi cu infecţie confirmată COVID-19 au fost spitalizaţi, dintre care 257 sunt în stare critică, 59 de pacienţi sunt conectaţi la aparate de ventilaţie artificială. Tratamentului la domiciliu sunt supuse 8.359 de persoane cu forme uşoare de COVID-19, iar 31.760 de persoane se află sub supravegherea medicilor de familie”, anunță Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură