Număr în creștere. Alte 600 de cazuri pozitive COVID-19, cu 125 mai multe decât săptămâna trecută, au fost raportate în Moldova, potrivit datelor actualizate ale Ministerului Sănătății, cu privire la situația epidemiologică care s-a înregistrat în perioada 23 – 29 ianuarie pe întreg teritoriul țării, în urma a peste 15.400 de teste efectuate.
Totodată, din cauza infecției, alți trei moldoveni și-au pierdut viața.
În același timp, 350 cetățeni s-au imunizat cu doza I, iar alți 149 – cu doza a II-a a vaccinului anti-COVID-19. Astfel, în intervalul respectiv de timp, au fost administrate aproximativ 1.200 de doze de vaccin, dintre care numai opt la minori. În total, autoritățile anunță că au fost imunizați, până în prezent, puțin peste 1.075.400 de moldoveni.
În Moldova continuă procesul de imunizare împotriva gripei, iar vaccinul respectiv poate fi utilizat simultan cu vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]
Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]
O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]