AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Ne modernizăm satele, cu IFAD

•4 min citit•Redactor Sef

Aproximativ 75 la sută din populaţia rurală, în special femeile şi persoanele în etate, trăiesc în sărăcie. Pentru acești oameni, agricultura este unica sursă de existență.

Programul IFAD oferă finanțare directă, prin acordarea de împrumuturi şi granturi în condiţii avantajoase. Totodată, atrage resurse de co-finanţare, întru realizarea proiectelor iniţiate de ei.

În acest sens, a fost lansat Proiectul Îmbunătățirea Capacităților pentru Transformarea Zonei Rurale – „IFAD VIII”, finanțat de Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă și Guvernul Republicii Moldova.

„Moldova a fost printre primele țări din această zonă care a beneficiat de asistență financiară de la această instituție prestigioasă cum este Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă. Scopul proiectului este stimularea creșterii economice rurale pe scară largă și reducerea sărăciei prin investiții competitive. Bugetul total al proiectului constituie peste 45 milioane de euro, din care 24 de milioane sunt din finanțare externă și restul din contribuțiile locale”, Victor Roșca, director UCIP-IFAD.

Proiectul are drept scop îmbunătățirea capacităților de producție, asigurarea rezistenței la schimbările economice și climatice, dar și facilitarea accesului la piețe de desfacere pentru locuitorii din mediul rural, în special, pentru micii producători, pentru întreprinderile mici şi mijlocii, pentru tineri și femei.

„Grupul țintă principal îl constituie micii producători orientați spre comerț, care cultivă o suprafață de până la zece hectare, în special femeile și antreprenori. Moldova rămâne în portofoliul IFAD-ului pentru următoarea perioadă de finanțare la condiții relativ preferențiale, este unica țară din această grupă care va beneficia de aceste condiții. Noi înțelegem că IFAD-ul nu va fi pentru totdeauna în Moldova, înțelegem că sunt alte zone mai necesare pentru asistență financiară. Vrem să menționăm că țara noastră va avea nevoie în continuare de resursele IFAD-ului”, Victor Roșca, director UCIP-IFAD.

Pe parcursul a 20 ani de investiții a fondurilor IFAD în țara noastră, au fost semnate 8 acorduri de finanțare, portofoliul valorificat constituind circa 100 milioane de dolari.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură