AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Moldovenii ar putea călători în UE doar cu buletinul

•3 min citit•Redactor Sef

Din 2025, cetățenii Republicii Moldova ar putea călători cu buletinul în țările din Uniunea Europeană, a declarat directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, la o emisiune de la postul public de radio. Potrivit acestuia, din luna martie a anului viitor, actele de identitate vor fi îmbunătățite.

MIRCEA EȘANU, director ASP: „Sperăm din anul viitor să emitem, dar nu mai târziu de martie, 2025, să venim cu un nou buletin de identitate, cartea de identitate a cetățeanului, care va corespunde întru totul cerințelor europene. Ele vor avea și un purtător de informații. Marele avantaj al noilor cărți de identitate, buletine de identitate, cu timpul, ele vor fi suficiente pentru a călători inclusiv în Uniunea Europeană. Exact același lucru este valabil și în cazul, de exemplu al Ucrainei, cu care doi ani în urmă a fost semnat un protocol prin care pot trece frontiera cei cu buletine biometrice”.

Amintim că, ultima dată, Guvernul a modificat buletinele de identitate, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare ale vehiculelor în 2015. Astfel, cetățenii care și-au perfectat acte au beneficiat ulterior de modele noi de documente. Această modernizare se încadrează în cerințele standardelor și directivelor europene.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură