AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Moldova – țară în care devine tot mai greu de trăit

•4 min citit•Redactor Sef

Odată cu sosirea sezonului rece, moldovenii o duc din ce în ce mai greu, mai ales cei de la sate. Prețurile în continuă creștere, îi aduc în prag de disperare, iar Republica Moldova devine o țară în care este tot mai dificil de trăit. Asta ne spun oamenii, căci pe lângă lipsa acută de mijloace financiare pentru propria existență, ei sunt nevoiți să cheltuie bani ca să cumpere și cereale pentru cele câteva viețuitoare pe care le mai întrețin în gospodării.

Reporter: „Ce păsări, animale aveți în gospodărie?”

„La moment, avem găini, în jur la 50 de păsări și atât. Altceva, nu creștem, e costisitor și cu găinile.”

„O singură vacă avem. Din ea mă hrănesc, dacă pensia e mică, dar mă rog, așa e peste tot, nu putem să zicem la nimeni nimic.”

„Găini avem și rațe mute, e problematic ultima vreme să le ținem acasă.”

Reporter: „-Cu ce hrăniți găinile?”

„Porumb, macuc, grâu, porții le facem, făină de soia și tot se îmbolnăvesc des.”

„Cu grăunțe, am cumpărat grăunțe și le hrănim cu grăunțe.”

„Cu grăunțe, cu grâu, facem urluială, le hrănim cu mâncare care considerăm că e bună pentru găini.”

Reporter: „Și de unde procurați aceste cereale sau le aveți proprii?”

„De la agricultori din sat, care recoltează, nu avem proprii.”

Terenurile arabile pe care le dețin oamenii, nu mai sunt demult un colac de salvare, pentru că necesită și ele investiții.

„Eu am pământ pe deal și îl prelucrez, acum toamna strâng roada de pe deal.”

Reporter: „-Aveți rezerve?”

„-Nu prea rezerve mari, pentru că n-am pământuri multe. E costisitor să ai pământuri și să le întreții.”

Reporter: „-Și cum vi se par prețurile?”

„-La cereale, după cum s-a scumpit motorina, arat, semănat, pentru noi e scump. Pentru cel care vinde, poate nu-și acoperă cheltuielile, e costisitor, mănâncă foarte mult, de exemplu 50 de păsări, le facem câte 100 de kg undeva la două săptămâni de furaje.”

„ Exagerate, prețurile sunt mărite de trei-patru ori. La noi în Moldova e foarte greu de trăit.”

„ La cereale, mă rog, sunt scumpe, dar și motorina este scumpă și nu găsim vinovat pe nimeni, absolut.”

„Prețurile, cum să vă spun, dacă nu a prea plouat anul acesta, ele sunt ridicate oleacă.”

Totodată, și seceta le-a adus necazuri în plus oamenilor de la sate, care și așa o duc greu. De aceea, mulți dintre ei nu mai au cu ce își hrăni animalele și păsările din curte și sunt nevoiți să le sacrifice.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură