AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Moldova fără viitor. Școli, fără elevi / VIDEO

•5 min citit•Redactor Sef

În gimnaziul din satul Pietrosu, raionul Fălești, e liniște – o liniște care-i doare pe localnici, dar mai ales pe cei care au muncit aici. De cinci ani, doar primarul mai trece pragul instituției de învățământ. O face cu speranța că școala își va redeschide ușile, dar și pentru a verifica dacă obiectele rămase, nu au dispărut, relatează Nord-News.

Gimnaziul a fost închis în anul 2016 din cauza numărului mic de elevi. Cei cinci ani de inactivitate și-au pus amprenta pe lucrurile prăfuite, pereții fisurați și tavanul, care stă să cadă. Chiar și așa, autoritățile speră să audă din nou sunetul de clopoțel.

Ghenadie Grădinari, primar, com. Pietrosu, r. Fălești: „Măcar clasele primare dacă ne-au fi lăsat. Asta e o tristețe enormă, e o pierdere pentru sat, dar asta e realitatea. Cu 85 de copii era școala de la Pietrosu, cum o vedeți, cu 3 etaje, dotată cu tot ce este necesar, a fost închisă, pur și simplu. Școala era pregătită, reparată pentru 1 septembrie”.

Profesorii își amintesc cu nostalgie de vremurile în care școala era frecventată de aproape 750 de elevi.

Galina Rusu, profesoară: „La început, școala a fost deschisă cu 740 de locuri, au fost 740 de copii. Erau câte 4 clase de a noua, 4 de a zecea. La noi era unica școală în districtul acesta, școală medie. Veneau din satele din preajmă, că știau că noi avem cămin și condiții foarte bune”.

Pe unul din pereți se mai păstrează tabla de onoare, cu cei mai bravi elevi, sau mândria școlii, așa cum obișnuiesc să spună profesorii.

Galina Rusu, profesoară: „Acesta e ultimul panou al fruntașilor care a rămas la noi în școală. Una este medic, alta a terminat pedagogie și e în Italia cu familia. Băiatul acesta, Marin Rusu, printre altele, la lecțiile mele avea niște succese foarte mari. A terminat informatica la universitatea din București”.

Oamenii din sat regretă închiderea gimnaziului. Acum, elevii sunt nevoiți să facă drum lung până la școlile din localitățile din preajmă.

„Un copil mititel de 6-7 ani se scoală de dimineață, iarna, ger. Și stă aici în stație și așteaptă. Așteaptă și acolo. Dar trebuie de făcut măcar pâna la 3-4 clase să învețe aici. Păcat, se lasă să se piardă”.

„Satul e părăsit parcă de tot. Dacă nu e școală, parcă ceva nu-i complet”.

„Foarte tare ne pare rău că s-a închis. Aveam o școală așa frumoasă. Nepoți am care au învățat aici la școală, pe urmă s-au dus la Fălești”.

„Așa o școală de mare. Puteau să lase o clasă, două, trei, să nu alerge acea mașină, că trebuie plătiți și aceia, toți”.

„Pe când am învățat eu, erau 700 de elevi. Copiii mei toți au învățat în școala aceasta. Păcat de așa școală, că a rămas în așa stare și așa condiții”.

„Era tare bine. Erau copii, erau profesori talentați, care le-au dat cunoștințe bune. Dacă nu-s copii, pentru ce să lucreze?”, spun sătenii.

În prezent, cei peste 50 de elevi din satul Pietrosu învață în satul Bocani sau în orașul Fălești.

Galina Rusu, profesoară: „Și acum sunt condiții, pur și simplu, practic, dacă nu-s copii, satele au pustiit. Nu-i problema aceasta numai la noi în sat, dar peste tot. Satul îmbătrânește, că tineretul a fost nevoit să plece”.

Primarul comunei Pietrosu se teme că edificiul se va transforma în ruină.

Ghenadie Grădinari, primar, com. Pietrosu, r. Fălești: „Poate va vedea vreun investitor, să deschidă ceva, poate un sanatoriu pentru bătrâni. Vedeți și dumneavoastră, pădure de jur împrejur, Movila Măgurii, apă este, canalizare, lumină”, spune primarul.

În ultimii 10 ani, în Republica Moldova au fost închise peste 230 de școli.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură