AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Moldova este cea mai vulnerabilă din Europa la schimbările climatice

•4 min citit•Alexandru Leahu
Moldova este cea mai vulnerabilă din Europa la schimbările climatice

Autoritățile moldovene, cu sprijinul donatorilor, lucrează în prezent la elaborarea Programului național de adaptare la schimbările climatice, Republica Moldova fiind văzută ca una dintre cele mai vulnerabile țări din Europa în acest context. La modul practic, asta înseamnă să fie luate din timp măsuri ce ar ajuta țara să treacă mai ușor peste secetă, ploi torențiale, variații bruște de temperaturi sau ierni fără ninsori, scrie moldova.europalibera.org.

Scenariile climatice arată că, până în anul 2050, în Republica Moldova temperaturile vor crește cu aproximativ 2-3 grade Celsius în perioada de vară. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Silvia Pană-Carp, coordonatoare de programe de mediu și energie în cadrul PNUD Moldova, a precizat că astfel se vor adăuga 12 zile pe an fără precipitații și se vor reduce debitele de apă în râurile care sunt utilizate pentru irigare.

Unele efecte sunt deja vizibile. „Schimbările climatice vin cu călduri excesive, observăm o aridizare intensă în Republica Moldova, avem precipitații intense care rezultă în inundații, sau prea rare, care rezultă în secete”, a spus Silvia Pană-Carp.

Programul de adaptare la schimbările climatice, la care se lucrează acum, prevede măsuri ce urmează să fie aplicate până în anul 2030 și este focusat pe următoarele aspecte:

Soluții bazate pe date și evidențe pentru probleme din câteva sectoare-cheie, cum ar fi agricultură, sănătate, transport, inclusiv domeniul forestier.

Intervenții în domeniul agricol: promovarea speciilor adaptate la condițiile de secetă, stimularea achizițiilor de plase anti-grindină și a măsurilor care ar proteja culturile în perioada înghețurilor timpurii.

Creșterea suprafețelor împădurite, care este actualmente la cota de 11% din teritoriul Republicii Moldova – o acoperire prea mică pentru a atenua efectele schimbărilor climatice.

Silvia Pană-Carp notează că în acest proces vor fi implicate și autoritățile locale, care, cu suportul donatorilor, au șansa să realizeze proiecte locale. De exemplu, să instaleze panouri fotovoltaice pe clădirile publice, să împădurească suprafețe sau să curețe albiile râurilor pentru a preveni inundațiile.

Experta mai atrage atenția că fiecare cetățean în parte poate contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dacă își face locuința mai eficientă din punct de vedere energetic. Și asta pentru că peste 60% din pierderile care au loc în domeniul energetic se înregistrează în sectorul rezidențial, iar domeniul energetic este cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră în Republica Moldova.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură