AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

MOLDAGROTECH Primăvara 2023 – dăm start sezonului agricol împreună!

•4 min citit•Redactor Sef
MOLDAGROTECH Primăvara 2023 – dăm start sezonului agricol împreună!

MOLDAGROTECH (spring) este una dintre expozițiile cele mai solicitate de pe agenda MOLDEXPO. Este explicabil într-o țară preponderent agrară interesul sporit față de tehnica agricolă, materialul semincer, mijloace de protecție a plantelor etc. Toate acestea, dar și consultații prețioase ale specialiștilor, noutăți și ultimele tendințe ale domeniului, cele mai diverse servicii necesare sectorului formează oferta Expoziției internaționale specializate de mașini, echipamente și tehnologii pentru sectorul agricol MOLDAGROTECH, care se va desfășura în perioada 16 – 19 martie 2023, la Moldexpo. Expoziția va fi însoțită traditional de Târgul puieților și materialulu săditor.

După pauze, schimb de locații, format etc. prin care a fost supusă MOLDAGROTECH (spring) în ultimii trei ani, expoziția revine la Moldexpo și ocupă toate spațiile în aer liber și pavilionul nr.2. Apropiata ediție va reuni producători, dealeri, specialiști din domeniul agroindustrial. La eveniment vor participa peste 100 de firme din 8 țări: Republica Moldova, Austria, Germania, Italia, Letonia, Polonia, Ucraina, Ungaria. Oferta expoziției cuprinde cele mai diverse modele de mașini și echipamente agricole, tehnologii moderne, inclusiv de digitalizare, creștere intensivă a culturilor, îngrășăminte și produse de protecție a plantelor, material semincer etc. Fiecare agricultor care își dorește prosperarea afacerii și are curaj să experimenteze va găsi la expoziție tehnologii de ultimă generație în toate domeniile: irigare și alimentare cu apă, ameliorarea solului, automatizarea zootehniei, precum și echipamente pentru sere, de ambalare, pentru transportare, stocare și multe altele. Un atu al expoziției este coraportul bun de calitate – preț.

Printre multiplele oportunități oferite de expoziție este și cea de școlarizare în agricultură – programul de afaceri al expoziției MOLDAGROTECH (spring) include seminare, mese rotunde, prezentări de mașini agricole performante care vor avea loc în toate cele 4 zile de expoziție. Oameni de știință, specialiști, experți din domenii legate de agriculutură vor discuta aspecte ce țin de valorificarea investițiilor, finanțarea sectorului (inclusiv pentru instalațiile fotovoltaice), utilizarea panourilor solare; tehnologii moderne de creștere a animalelor și sanitar-veterinare de combatere și profilaxie a bolilor la animale și altele. O temă actuală care va fi abordată în cadrul programului de afaceri este agricultura de precizie prin aplicarea tehnologiilor digitale.

În sprijinul tinerilor specialiști din ingineria agricolă, la MOLDAGROTECH (spring), se va desfăşura conferinţa Agrogenerația. În cadrul proiectului cei mai buni studenți ai Universității Tehnice din Moldova vor prezenta rapoarte tematice privind tendințele actuale din domeniu.

Expoziția beneficiază tradițional de suportul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova. Sponsor general al ediției din primăvara 2023 este Banca Comercială MAIB – cea mai mare bancă din Moldova.

Inaugurarea oficială a expoziției va avea loc joi, 16 martie 2023, ora 11:00, în Pavilionul nr.2 al Centrului Internațional de Expoziții MOLDEXPO.

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură