AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Micii agricultori din sudul țării, în prag de faliment

•4 min citit•Redactor Sef

Micii agricultori din sudul țării, în prag de faliment. Potrivit Asociației ”Forța Fermierilor” motivul ar fi recolta mizeră cauzată de secetă și lipsa de sprijin din partea statului. De asemenea, un alt motiv ar fi și prețurile mici la vânzarea culturilor de grupa a doua.

Într-un comunicat al Asociației ”Forța Fermierilor” se menționează că după refuzul prim-ministrului, Dorin Recean de a se întâlni cu agricultorii și de a discuta instituirea unui moratoriu de minim trei luni la achitarea datoriilor producătorilor agricoli, mulți fermieri sunt încrezuți că Guvernul acționează exclusiv în interesul unui grup îngust de magnați, care vor beneficia în urma distrugerii segmentului fermierilor micro, mici și mijlocii.

Comunicatul Asociației ”Forța Fermierilor”: ”Din cauza secetei din lunile iulie-august agricultorii din raioanele Cahul, Cantemir, Basarabeasca și Leova recoltează între 0,4 și 1 tonă de floare soarelui per hectar. În același timp se așteaptă pierderi masive la porumb. Doar în raionul Cahul deja peste 7 mii ha de porumb au fost discuite, ceea ce înseamnă că de pe suprafața respectivă a fost recoltată numai masa vegetală pentru siloz, fără nici un bob de porumb. Situația similară se așteaptă și în raioanele Hîncești, Cimișlia, Căușeni și Ștefan Vodă, unde abia este începutul recoltării.”

După mai multe zile de proteste ale agricultorilor, pe 14 august, Executivul a aprobat procedura de acordare a ajutorului unic pentru fermierii micro și mici, afectați de consecințele crizelor din 2022, pentru a evita insolvabilitatea acestora și a oferi mai multă predictibilitate pentru asigurarea securității alimentare. Ajutorul financiar va fi acordat fermierilor care au pregătit solul și au însămânțat culturi de prima grupă (grâu și orz, ovăz și triticale).

De asemenea, agricultorii a căror recoltă. în anul 2022, a fost afectată de secetă în proporție de 50 la sută și mai mult, vor beneficia de ajutor sub formă de motorină. Astfel, cele două hotărâri votate de Guvern răspund la primele două cerințe ale agricultorilor.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură