AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Măsuri mai stricte de etichetare a produselor alimentare

•3 min citit•Furculiță Viorel
Măsuri mai stricte de etichetare a produselor alimentare

Etichetarea produselor alimentare care conțin acizi grași a fost abordată de către membrii comisiei parlamentare Agricultură și Industrie Alimentară.

Proiectul stabilește că la 100 de grame de grăsime din produsele alimentare cantitatea de acizi grași trans să nu depășească 2 grame. Informația respectivă va fi pusă la dispoziția consumatorului direct pe ambalajul sau eticheta produsului alimentar, dar și prin intermediul altor instrumente de comunicare.

Potrivit notei informative a proiectului, acizii grași trans sunt considerați cei mai nocivi pentru că ridică nivelul de colesterol „rău” în organism, având ca efect creșterea incidenței bolilor cardiovasculare și a celor oncologice.

În opinia autorilor inițiativei legislative, deputații Dan Perciun și Ana Oglinda, implementarea proiectului va asigura protecția sănătății consumatorilor prin stabilirea de cerințe obligatorii cărora trebuie să se conformeze operatorii din domeniul alimentar la plasarea pe piață a produselor.

Parlamentarii precizează că acizii grași trans sunt utilizați în industria alimentară deoarece prelungesc termenul de valabilitate a produsului, conferă un aspect atrăgător și prelungesc prospețimea acestuia, iar alimentele în care se regăsește un procent sporit de acizi grași trans sunt: margarina, frișca, smântâna vegetală, biscuiți, fursecuri, cartofi prăjiți, gogoși, produse semipreparate congelate etc.

Raportul la proiectul de modificare a Legii privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare a fost adoptat cu votul unanim al membrilor prezenți și va fi prezentat în plenul Parlamentului.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură