AGRO TV Moldova
Live
Necategorizat

Mașinile pe benzină și diesel, interzise din 2035 în UE

•3 min citit•Furculiță Viorel
Mașinile pe benzină și diesel, interzise din 2035 în UE

Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind legea care interzice vânzările de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035. Obiectivul este de a accelera trecerea la vehiculele electrice şi combaterea schimbărilor climatice, relatează DIGI24.

Negociatorii din statele membre UE şi Parlamentul European, care trebuie să aprobe noua legislaţie, precum şi Comisia Europeană, care elaborează noile legi, au convenit că producătorii auto trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, ceea ce va face imposibilă vânzarea noilor autoturisme pe benzină şi motorină în blocul comunitar.

„Acest acord reprezintă o veste bună pentru şoferi. Maşinile noi cu emisii zero vor deveni mai ieftine, mai disponibile şi mai accesibile tuturor”, a spus liderul negociatorilor de la Parlamentul European, Jan Huitema.

La rândul său, vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat că acordul transmite un semnal puternic industriei şi consumatorilor.

„Europa adoptă trecerea la mobilitatea cu zero emisii”, a adăugat oficialul european.

Acordul include o reducere cu 55% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2030, faţă de nivelul din 2021, o ţintă mult mai ambiţioasă decât actualul obiectiv, care prevedea o reducere cu 37,5%. Noile vehicule comerciale trebuie să realizeze o reducere cu 100% a emisiilor de CO2 până în 2035, şi una cu 55% până în 2030.

Pe fondul sporirii presiunilor autorităţilor de reglementare, şeful brandului Volkswagen, Thomas Schaefer, a anunţat că din 2033 brandul va produce doar maşini electrice în Europa.

Articole similare

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie
ȘTIRI
•3 min citit

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie

Aproape fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova se confruntă cu sărăcia absolută, iar peste 22 la sută din populație este expusă riscului de sărăcie monetară. Datele au fost prezentate într-o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra diferențelor dintre indicatorii utilizați în Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Potrivit analizei […]

Cutremur în România
ȘTIRI
•3 min citit

Cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe Richter s-a produs astăzi, la prânz, în județul Vrancea din România. Seismul a fost resimțit la București, dar și în Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de peste Prut, seismul s-a produs la ora 11.52, la o adâncime de 124.1 kilometri. Deși […]

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene

Ungaria este dispusă să permită tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul său către Europa de Vest. Anunțul a fost făcut de premierul ungar, Peter Magyar, după o solicitare adresată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles. Potrivit lui Magyar, transportul cerealelor prin Ungaria nu ar trebui să întâmpine obstacole, dacă mărfurile […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură