AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Ludmila Catlabuga: Soluții pentru susținerea fermierilor și dezvoltarea serelor hidroponice în Moldova

•3 min citit•Redactor Sef

Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a efectuat o vizită la o seră hidroponică din raionul Fălești, unde a discutat cu fermierii despre avantajele și provocările întâmpinate în acest tip de producție. Sera, cu o suprafață de un hectar, produce două soiuri de roșii, iar primele recolte sunt așteptate la mijlocul lunii martie. Activitatea serelor se va desfășura până în lunile octombrie-noiembrie, iar produsele vor ajunge pe piețele din Bălți, Chișinău și Fălești.

În cadrul întâlnirii, producătorii au subliniat impactul major al costurilor energetice asupra prețurilor finale ale legumelor și asupra sustenabilității afacerilor pe termen lung. Fermierii au cerut sprijin pentru a face față provocărilor financiare, în contextul în care costurile de producție au crescut semnificativ în ultima perioadă.

Ministra Ludmila Catlabuga a asigurat fermierii că subiectul va fi analizat împreună cu instituțiile relevante, în scopul identificării unor soluții eficiente pentru susținerea acestora. De asemenea, aceasta a subliniat importanța dezvoltării unor tehnologii de producție sustenabile, care să asigure o ofertă constantă de produse autohtone de calitate pe piața locală.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură