Locuitorii din satele Roșcani și Calfa, din Anenii Noi, continuă să protesteze împotriva înhumării celor 65 000 de porci, sacrificați din cauza pestei africane porcine, în apropierea satului
Conflictul de la Roșcani ia amploare! Peste 100 de locuitori din localitățile Roșcani și Calfa, din raionul Anenii Noi au protestat din nou, ieri, cerând autorităților să mute locul de înhumare a cadavrelor porcilor infectați de pestă porcină africană din apropierea satului, pentru că deja se simte un miros insuportabil în localitate.
În ciuda declarațiilor de vineri ale reprezentanților ANSA, IPM ȘI MAIA, precum că ar fi respectate toate normele legale de bio-securitate în acest proces, oamenii susțin că înhumarea acestor cadavre va provoca o catastrofă ecologică care le va afecta sănătatea copiilor și va infecta apele freatice.
Potrivit unui video plasat pe rețelele de socializare de către activistul civic Vasile Costiuc, care a fost chemat să susțină oamenii, zona a fost înconjurată de mai mulți polițiști pentru a restricționa accesul spre groapa unde se înhumează animalele sacrificate.
În fața oamenilor revoltați a ieșit Alexandru Moisei, președintele raionului Anenii Noi și Alexandru Manciu, director general adjunct ANSA.
ALEXANDRU MANCIU, director general adjunct ANSA:
„Vă spunem cu toată certitudinea că ceea ce se face aici se face sub control și se face corect, de aceea vă recomandăm să vă informați de la persoane care sunt formate pe profesia respectivă, nu de la persoane care nu sunt formate și nu au nimic cu ceea ce înseamnă zootehnie.”
Potrivit consilierului raional Anenii Noi, Ghenadie Ganu, care este alături de locuitori în rezolvarea acestei situații, oamenii sunt indignați că nu există nicio transparență în luarea deciziilor în acest proces și că nu există acte oficiale care ar prezenta testele PCR ale animalelor infectate, adâncimea apei freatice în raport cu fundul gropii, dar și măsurile pentru prevenirea infiltrării agenților patogeni în sol și apă. Consilierul susține că o soluție corectă ar fi incinerarea controlată a animalelor, cum este în țările civilizate, unde astfel de focare epidemice sunt eliminate prin ardere, reducând astfel riscul de contaminare a apei și aerului. „În Moldova, din păcate, statul nu obligă marile companii din industria zootehnică să investească în incineratoare moderne. Mai mult, nici măcar Guvernul nu a construit astfel de facilități pentru gestionarea situațiilor de urgență.”, a mai menționat Ganu.
Ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, a chemat toți cetățenii la calm, vineri, în cadrul unni conferințe de presă de la Roșcani, declarând că există un Plan de acțiuni de eradicare a focarului de pestă porcină africană, care a devenit o problemă regională, nu a afectat doar Republica Moldova.
LUDMILA CATLABUGA, Ministra MAIA:
„Vreau să chem toți cetățenii la calm să încercăm să focusăm eforturile pentru a eradica acest focar și pentru a aduce stabilitate în sector. Iar Ministerul Agriculturii își asumă responsabilitatea de a elabora cele mai rapide și urgente politici pentru a interveni prompt pentru eradicarea acestui focar și a acestei situații în general.”
În semn de solidaritate a locuitorilor din Roșcani, sătenii din Gura Bâcului au trimis o scrisoare adresată Guvernului solicitând măsuri urgente și transparente în eradicarea focarului de pestă porcină africană.
Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]
O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]
Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]