AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

Lipsa precipitațiilor îngreunează semnificativ semănatul culturilor de toamnă

•5 min citit•Redactor Sef
Lipsa precipitațiilor îngreunează semnificativ semănatul culturilor de toamnă

Pregătirea terenului pentru culturile de toamnă a devenit o adevărată provocare pentru fermierii moldoveni, în condițiile în care seceta continuă să facă ravagii în multe zone ale țării. Lipsa apei din sol împiedică efectuarea lucrărilor agricole în condiții optime, iar semănatul culturilor de toamnă este pus sub semnul întrebării.

Solul nu poate fi prelucrat din cauza lipsei de precipitații, a declarat pentru AGRO TV Moldova secretarul de stat de la Ministerul Agriculturii, Vasile Șarban. Potrivit acestuia, din anul 2020 a început să scadă rezerva de apă în sol, iar dacă în următorii ani va fi secetă, fermierii riscă să prelucreze solul în viitor mult mai greu.

VASILE ȘARBAN, secretar de stat de la Ministerul Agriculturii:

„Ar fi bine dacă am avea parte de acele ploi ciobănești, atunci când ploua 3 – 5 zile liniștit, apa ajungea în sol, se depozita. Noi așa ceva nu avem acum din păcate, sperăm pe urmă să avem ploi. Mama natură întotdeauna ne aduce surprize. Sperăm foarte mult că prin programele care au fost derulate de către Ministerul Agriculturii, să fie reabilitate sistemele de irigare pentru ca noi să putem să mărim rezervele de umezeală în sol”.

În următoarea perioadă fermierii vor intra în câmp pentru a începe semănatul culturilor de toamnă. Cel mai greu va fi prelucrat solul în raioanele Căușeni și Ștefan Vodă, susține Lucian Balan, un agricultor din comuna Grigorăuca, raionul Sîngerei.

LUCIAN BALAN, agricultor comuna Grigorăuca, raionul Sîngerei:

„Pentru luna septembrie am avut un pic de precipitații în raionul Sîngerei, dar avem și o rezervă din luna august. Solul este tare și greu de lucrat la fel ca în România sau vorbim mai mult de zona de sud? Vorbim de zona de sud a țării în special raioanele Căușeni și Ștefan Vodă”.

Dacă solul este tare, fermierii riscă să investească mai mult în tehnica agricolă pentru că aceasta se uzează. Agricultorii au semănat rapița de toamnă, iar în următoarele zile vor semăna și grâul de toamnă.

Chiar dacă precipitații au fost puține în raionul Telenești, agricultorii care au semănat sorg au reușit să obțină o roadă bună pentru că este o plantă rezistentă la secetă, susține directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor din Moldova, Sergiu Veșca.

SERGIU VEȘCA, directorul executiv al Federației Naționale a Fermierilor din Moldova:

„Au fost suficiente precipitații? Nu, cu precipitațiile am stat destul de prost, dar sorgul s-a isprăvit. Chiar dacă nu am avut secetă ca și în anul 2024, sorgul a făcut față”.

Precizăm că și în România mulți dintre fermieri se plâng că solul este uscat, iar din acest motiv tehnica se uzează. Agricultorii români, se tem că investițiile făcute pentru campania de toamnă nu vor fi recuperate dacă ploile nu își vor face simțită prezența în perioada următoare.

Articole similare

A început campania de populare cu pește a lacurilor capitalei
AGRICULTURĂ
•3 min citit

A început campania de populare cu pește a lacurilor capitalei

A început campania de repopulare cu pește a lacurilor din Chișinău. Până la sfârșitul săptămânii, în lacul din parcul „La Izvor” urmează să fie eliberate 1,5 tone de pește. Primăria își propune ca, până la sfârșitul primăverii, cantitatea totală de pește introdusă în lacurile din capitală să ajungă la 3,5 tone. ION CEBAN, primarul capitalei: […]

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Ungaria ar putea permite tranzitul cerealelor ucrainene

Ungaria este dispusă să permită tranzitul cerealelor ucrainene pe teritoriul său către Europa de Vest. Anunțul a fost făcut de premierul ungar, Peter Magyar, după o solicitare adresată de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la summitul Uniunii Europene de la Bruxelles. Potrivit lui Magyar, transportul cerealelor prin Ungaria nu ar trebui să întâmpine obstacole, dacă mărfurile […]

Premii pentru inovații în agricultură
AGRICULTURĂ
•4 min citit

Premii pentru inovații în agricultură

Expoziția Moldagrotech 2026 a reunit producători și distribuitori de tehnică agricolă, echipamente și tehnologii moderne pentru sectorul agroindustrial. Duminică, în ultima zi a evenimentului, au fost desemnați câștigătorii concursului „Noutatea anului”. La competiție au participat zece companii, cu 19 mostre de produse și echipamente destinate agriculturii. În cadrul concursului „Noutatea anului”, produsele și echipamentele au […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură