
Legumele autohtone sunt foarte apreciate, atât pe plan local, cât și în afară. Chiar dacă acestea trebuie mereu să concureze cu cele de import, și nu la calitate, dar la preț.
Petru ILIEV, specialist la Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare vine cu sfaturi concrete, cum să investiți în legumicultură, pentru a obține profituri avantajoase.
Acest podcast a fost realizat cu susținerea financiară a Uniunii Europene, în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.
Articole similare


Recomandări practice pentru o recoltă calitativă de castraveți și ardei gras
Sezonul legumelor proaspete este în plină desfășurare, iar agricultorii din întreaga țară muncesc din zori până-n seară pentru a obține o recoltă bogată și de calitate, potrivită pentru consumatori. În acest context, Iurie BEGAL, specialist principal în legumicultură al companiei „Vadalex-Agro”, împreună cu legumicultorii din satul Vărzărești, raionul Nisporeni, au oferit mai multe sfaturi practice […]

Lucrările în vița-de-vie în timpul înfloritului – Mituri și Recomandări
Perioada de înflorire a viței-de-vie reprezintă o etapă sensibilă ba chiar delicată în dezvoltarea plantei. Îngrijirea corespunzătoare în această fază joacă un rol important în obținerea unei recolte de calitate. Totuși, din teama de a efectua lucrări incorecte în plantație și de a compromite recolta, în rândul viticultorilor s-au răspândit diverse informații greșite, ajunse aproape […]






