AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

La Ghindești, apa e mai scumpă decât la Chișinău

•5 min citit•Redactor Sef

Achită unul dintre cele mai mari tarife pentru apă din țară, iar de curând, au auzit că vor avea plăti și mai mult. Locuitorii din orășelul Ghindești, raionul Florești se tem că vor ajunge să nu mai poată achita pentru apa de la robinet. În prezent, pentru un metru cub de apă, dar și pentru canalizare, consumatorii achită peste 32 de lei, relatează NordNews.md.

În familia Bogdan cresc trei copii, așa că facturile pentru consumul de apă ajung și până la 500 de lei. Cheltuielile sunt mai mari decât pentru energia electrică. Unde mai pui că gospodarii au suportat toate cheltuielile pentru conectarea la rețeaua de apeduct.

„Dacă se va mai scumpi, va fi strașnic. Cea mai mică factură pe care am achitat-o a fost de 194 de lei, dar am făcut economie. Închideam apa de la veceu, am făcut economii în timp ce spălam vesela, nu țin deschis robinetul. Mai fac și rezerve de apă, strângem apa de ploaie pentru a o folosi la grădină. Noi am achitat și contoarele, și fântânițele oamenii le-au săpat, conectarea la țeava centrală tot oamenii au achitat-o, foarte multe lucrări s-au făcut cu mâna omului.”, povestește Adriana Bogdan, locuitoarea orașului Ghindești.

Localnicii spun că tarifele sunt exagerate și nejustificate. Mai mult, ei susțin că sunt mințiți și plătesc pentru apa pe care nu o consumă.

„Este scump, este scump pentru noi. Îmi este greu, sunt bătrână, mai vin la piață să vând câte ceva, soțul meu are 82 de ani.”

„Este scump, este foarte scump, probabil e mai scump decât la Chișinău sau în alte localități. Este scump, consumăm și cinci, și zece metri cuburi de apă. Ce putem face, probabil ar trebui să soluționăm această problemă.”

„Este foarte scumpă, eu nici măcar nu o întrebuințez, o folosesc doar la spălat vasele și rufele. Locuiesc de una singură, de aceea plătesc lunar pestru două sau trei cuburi de apă, iese câte 100 de lei. O familie mare ar plăti cam pentru 10-12 cuburi.”

Primarul orașului spune că tariful mare la apă este determinat de cel pentru întreținerea sistemului de canalizare, care sunt calculate împreună.

„Tarifele ca tarifele, dar sistemul de canalizare s-a scumpit aproape de două ori. Sunt împotrivă și eu, am organizat și un grup de inițiativă. În privința sistemului de canalizare nu se face nimic. Nu toată apa care trece prin contor merge în canalizare. Spre exemplu, se folosesc cinci cuburi, dar nu toate merg în canalizare, apa se utilizează în grădină, pentru animalele domestice. Ei motivează că ANRE așa a hotărât, dar eu înțeleg că aceștea au luat de undeva datele. Apa vine din fostele sonde ale Fabricii de Zahăr”, menționează Mihail Bulat, primarul orașului Ghindești.

Responsabilii de la „Servicii Comunale Florești” declară că tarifele sunt stabilite de Agenția Națională de Reglementare în Energetică, dar în baza datelor transmise de la Florești. Directorul întreprinderii susține că în timpul apropiat nu se prevede nicio majorare de tarife, iar zvonurile sunt doar niște provocări politice.

„Apa costă aproape 22 de lei, iar întreținerea sistemului de canalizare 11 lei. De fiecare dată când ajungem în campania electorală, acest lucru s-a vehiculat și în campania prezidențială, nu se va scumpi. Noi nu avem înaintată nicio cerere de scumpire”, a declarat Eugeniu Barbalat, director SA „Servicii Comunale Florești”.

Responsabilii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică nu au răspuns la telefon pentru explica cum a fost calculat tariful pentru consumatorii din Ghindești.

Sistemul de canalizare din orașul Ghindești nu a fost renovat încă din perioada sovietică.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură