AGRO TV Moldova
Live
EXTERNE

Keir Starmer demisionează din fruntea guvernului britanic

•4 min citit•Redactor Sef
Keir Starmer demisionează din fruntea guvernului britanic

Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, și-a anunțat demisia din funcția de lider al Partidului Laburist și din cea de prim-ministru al Regatului Unit. Decizia lui Starmer vine pe fondul rezultatelor slabe obținute de laburiști la alegerile locale din 7 mai, când atât partidul aflat la guvernare, cât și conservatorii au pierdut teren în fața formațiunii Reform UK.

Nemulțumirile interne au crescut în ultimele săptămâni, iar mai mulți membri ai partidului au cerut schimbarea conducerii.

KEIR STARMER, prim-ministrul Regatului Unit: ,, De asemenea, îi voi acorda succesorului meu sprijinul meu deplin și fără echivoc, știind că acesta va moșteni o Britanie mult mai puternică și mai echitabilă decât cea pe care am moștenit-o eu acum doi ani, mai bine pregătită pentru provocările viitoare și mai capabilă să asigure Partidului Laburist un al doilea mandat la guvernare. Doresc să le mulțumesc tuturor prietenilor și colegilor care mi-au fost alături în acești ultimi aproximativ șase ani pentru angajamentul, devotamentul și sprijinul lor incredibile.”

În partid se discută tot mai intens despre Andy Burnham, considerat de sondaje unul dintre cei mai populari politicieni britanici. El a ocupat funcții în guvernele lui Tony Blair și Gordon Brown și a fost ales de mai multe ori primar al Greater Manchester. Procedura internă a laburiștilor prevede ca alegerea unui nou lider să necesite susținerea a cel puțin 20% din parlamentarii partidului și sprijinul organizațiilor afiliate, inclusiv sindicate.

Dacă va exista o competiție internă, noul lider ar urma să fie desemnat până la sfârșitul verii, înainte de revenirea Parlamentului. Până atunci, Keir Starmer va rămâne în funcție pentru a asigura tranziția puterii, în contextul unor presiuni politice și economice tot mai mari asupra guvernului britanic.

Keir Starmer a devenit lider al Partidului Laburist în aprilie 2020, preluând conducerea formațiunii într-o perioadă de opoziție față de guvernul conservator. Ulterior, după victoria laburiștilor la alegerile generale din iulie 2024, el a devenit prim-ministru al Regatului Unit.

Articole similare

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate
EXTERNE
•4 min citit

Inundații puternice la Istanbul: doi morți, sute de persoane salvate

Cel puțin două persoane au murit în urma ploilor torențiale care au provocat inundații puternice la Istanbul. Străzile și locuințele au fost inundate, mașinile au rămas blocate în apă, iar sute de oameni au fost salvați de echipele de intervenție. Autoritățile au suspendat cursurile în școli și au îndemnat populația să evite deplasările neesențiale. Ploile […]

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva
EXTERNE
•4 min citit

Pelerinaj la moaștele Sfintei Parascheva

Este sărbătoare mare și peste Prut. Aproape 200 de mii de pelerini au mers la Catedrala Mitropolitană din Iași pentru a se închina la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Pelerinajul este o tradiție în preajma zilei în care este sărbătorită sfânta, considerată ocrotitoare a Moldovei. Presa română scrie că pelerinajul din acest an este cel mai […]

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia
EXTERNE
•3 min citit

Hora moldovenească, pe zidul unui muzeu din Italia

Cultura și tradițiile Republicii Moldova au ajuns pe zidurile unui muzeu în aer liber din Italia. O pictură murală dedicată horei moldovenești a fost inaugurată în localitatea Aielli, din regiunea Abruzzo. Lucrarea a fost realizată de artistul moldovean Radu Dumbrava și promovează identitatea culturală națională peste hotare. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Italia, pictura a […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură