AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Ireal! Doi kilometri de drum reabilitate în doi ani

•4 min citit•Redactor Sef

Încă din 2017, drumul Volintiri – Ștefănești – Ștefan Vodă a fost proiectat pentru reparare, însă lucrurile nu au decurs atât de repede cum credeau inițial autoritățile locale. Într-un tempo foarte lent, s-au realizat doar doi kilometri în doi ani, atât au reușit autoritățile să finanțeze din anul 2020 până în prezent, relateazăstudio-l.online.

Lucrările pentru această porțiune de drum, sunt realizate de Consiliul raional Ștefan Vodă, iar pentru anul curent sunt preconizate lucrări pe o porțiune de 1 km și 400 de metri din totalul de 18 km planificate. Autoritățile locale susțin că în 2019 au scos proiectul tehnic de sub praf și au încercat să îl pună în funcțiune, lucru care s-a dovedit a fi deloc ușor.

Igor Hîncu, primarul satului Volintiri: „Drumul de acces Volintiri-Ștefănești-Ștefan Vodă, au pornit lucrările în 2020. Doi ani de zile a fost o etapă a proiectului, iar anul acesta am pornit o altă etapă a proiectului, deja continuăm lucrările, mergând spre satul Ștefănești. Până la moment, s-au făcut 2 km de drum și podul la intrarea în satul Volintiri.”

Locuitorii satului Volintiri spun că până în centrul raional nu au avut drum reparat capital niciodată și speră că lucrările începute acum doi ani, vor avea cândva o finalitate.

“Suntem foarte bucuroși. Era foarte greu de a merge pe această trasă. Iarna, mai ales, era năruită, nu era posibilitatea de a merge. Dar acum ne bucurăm mult că se face.”

“Trebuie o mulțime de bani. Chiar de se face cu întârziere, măcar să se finiseze lucrările. Să fie și un rezultat, un folos în urma acestor lucrări.”

Autoritățile raionale din Ștefan Vodă așteaptă o hotărâre de Guvern potrivit căreia drumul va fi trecut de la balanța Consiliului raional la balanța Administrației de Stat a drumurilor, iar lucrările de reconstrucție vor fi încheiate din banii guvernului.

Potrivit proiectului valoarea totală a lucrărilor de asfaltare a celor 18 km de drum cu lățimea de șase metri ar depăși 100 de milioane de lei.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură