AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Interzis la sărutat icoane și mâncat în biserici

•5 min citit•Cucoș Olivia
Interzis la sărutat icoane și mâncat în biserici

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a stabilit un set de reguli pentru desfășurarea activității cultelor religioase, în contextul pandemiei COVID-19.

Astfel, printre restricții se regăsește și interzicerea de a săruta obiectele de cult, dar și evitarea organizării pelerinajelor.

Astfel, evenimente tradiționale religioase cu respectarea următoarelor măsuri de prevenire și control al infecției COVID-19:

organizarea, dacă condițiile meteo permit, a activităților religioase oficiate de către slujitorii de cult în aer liber cu menținerea distanței fizice de 1 (unu) metru între persoane și purtarea măștii de protecție;

admiterea în interiorul lăcașurilor de cult a unui număr limitat de persoane, astfel încât să fie asigurată о suprafață de minimum 4 m pătrați pentru fiecare persoană și о distanță fizică de siguranță de minimum 1 (unu) metru între persoanele participate la activitățile religioase (cu excepția slujitorilor de cult).

Fluxul de persoane va fi dirijat astfel încât să se evite formarea aglomerațiilor. Slujitorii de cult vor asigura respectarea strictă de către toate persoanele ce intră în lăcașul de cult a prevederilor prezentului subpunct;

instalarea la intrare în lăcașul de cult, în locuri vizibile și accesibile, a dozatoarelor cu soluție dezinfectantă pe bază de alcool pentru respectarea igienei mâinilor. La intrarea în lăcașul de cult și în locul de organizare a slujbelor, fiecare persoană este obligată să își dezinfecteze mâinile;

purtarea obligatorie a măștii de protecție pe toată durata aflării în interiorul lăcașului de cult. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul;

plasarea, la loc vizibil, a informației privind regulile de distanțare fizică, de evitare a aglomerațiilor, de acces limitat în lăcașurile de cult și în locurile de organizare a slujbelor (inclusiv numărul maxim admis de persoane aflate concomitent în lăcașul de cult), precum și despre obligativitatea purtării corecte a măștii de protecție, respectării igienei mâinilor și a etichetei tusei și a strănutului. Slujitorii de cult vor monitoriza respectarea de către toate persoanele aflate în lăcașul de cult a regulilor stabilite;

monitorizarea stării de sănătate a slujitorilor de cult la începutul zilei de muncă. În caz de depistare a unor simptome specifice infecției respiratorii acute persoana nu este admisă la oficierea slujbelor, se autoizolează și informează medicul de familie;

evitarea contactului și a sărutării obiectelor de cult;

neadmiterea consumului produselor alimentare, inclusiv a oferirii acestora, în incinta lăcașului de cult;

promovarea salutului între credincioși și slujitorii de cult exclusiv prin plecarea capului și închinăciune, fără îmbrățișări;

binecuvântarea se va oferi/primi de la о distanță de cel puțin 1 (unu) metru;

dezinfectarea periodică, о dată la 3-4 ore, a obiectelor sau suprafețelor de contact frecvent (mânerele ușilor, balustradele, scaunele etc.);

12.îndemnarea persoanelor din grupurile de risc, celor vârstnice și cu boli cronice, să evite locurile aglomerate și să facă rugăciunea de acasă;

evitarea organizării pelerinajelor.

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură