AGRO TV Moldova
Live
Ferma de familie

Instruirea femeilor din spațiul rural privind oportunitățile de dezvoltare a afacerilor de familie

•3 min citit•AgroTV Redacția

La inițiativa Federeației Nationale a Fermierilor din Moldova în orașul Glodeni, a fost organizat un atelier practic. Astfel, doamnele din partea de nord a țării, au avut posibilitate să afle mai multe despre oportunitațile de dezvoltare a businessului de familie, de a stabili relații de afacere și comunicare cu alte femei fermieri, care activează în aceasta zonă. Ele au putut vedea la modul practic cum acestea se descurcă și ce realizări au pînă acum. La eveniment au fost prezente 40 de femei – fermieri din raioanele Sîngerei, Drochia, Soroca, Glodeni, Floresti, Râșcani și municipiul Bălți. Nu au lipsit de la această întrunire nici bărbaţii.

Articole similare

Ferma de Familie ediția a IX-a
Ferma de familie
•2 min citit

Ferma de Familie ediția a IX-a

Femeile în afacere se pot descurca foarte bine în gestionarea unei gospodării agricole. Nina Apostol, din satul Ermoclia, raionul Ștefan Vodă, este membru a Federației Naționale a Fermierilor din Moldova, și este un exemplu de urmat pentru femeile care nu s-au decis să se implice în afacerile agricole. Femeia cu entuziasm ne-a povestit cum a […]

Ferma de Familie ediția a VIII-a
Ferma de familie
•2 min citit

Ferma de Familie ediția a VIII-a

În această emisiune veți afla de la doi prieteni apicultori din raionul Orhei, cum Federația Națională a Fermierilor din Moldova îi susține pentru ași dezvolta afacerea. Iacob Covaliu, din satul Voinescu, raionul Hîncești, în această ediție ne oferă mai multe sfaturi utile pentru înființarea plantației de viță de vie. Iar cum să gestionezi o mini […]

Ferma de Familie ediția a VII-a
Ferma de familie
•2 min citit

Ferma de Familie ediția a VII-a

În această ediție, veți afla despre mecanismele și oportunitățile de finanțare a afacerilor în agricultură, de la Federația Națională a Fermierilor din Moldova. De asemenea, despre problemele, soluțiile și perspectivele sectorului zootehnic. Iar de la Victor Braga, din Hîncești veți afla cum e să îngrijești o plantație de viță de vie.

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură