A avut loc evenimentul de inaugurare Institutului de Microbiologie și Biotehnologie din cadrul Universității Tehnice a Moldovei. Două etaje ale Institutului au fost complet renovate și oferă cercetătorilor o infrastructură aliniată la standardele internaționale. Totodată, consolidează rolul Moldovei în domeniul cercetării avansate. Valoarea totală a proiectului constituie 11 milioane de lei.
VIOREL BOSTAN, rector UTM:
„La etajul 3 și 4 al aceste clădiri au fost investiți 11 milioane lei, dintre care 8 milioane de lei au venit din finanțări complementare de la Ministerul Educației și Cercetării și alte 3 milioane — veniturile proprii ale Universității.”
DAN PERCIUN, ministrul Educației și Cercetării:
„Felicitări cu această primă etapă de modernizare. Sperăm să ne vedem într-un an jumătate și în celelalte institute cu investiții cel puțin comparabile.”
Cercetătorii testează cu entuziasm noile echipamente și instrumente moderne cu care au fost suplinite sălile de cercetare.
SERGIU CORCIUMARU, șef laborator Microbiologia Solului:
„Avem sistemul de ventilare performant, fără care nu se poate de lucrat în domeniul dat și avem o clădire nouă, cu toate condițiile, care nu au fost până acum. Suntem foarte fericiți și sperăm că vom avea și rezultate.”
LILIANA CEPOI, directoare a Institutului de Microbiologie și Biotehnologie:
„Nu este un proiect în care a venit cineva și l-a pus la cheie, dar la care am participat noi și fiecare detaliu din această dotare a fost gândit de cercetătorii noștri. Suntem o echipă dinamică, care merită aceste condiții, dar nu numai noi, merită cercetătorii din Republica Moldova asemenea condiții.”
Institutul de Microbiologie și Biotehnologie este o entitate prestigioasă de cercetare și inovare în domeniul microbiologiei. În urma reformei universitare din 2022, Institutul a fost integrat în structura Universității Tehnice a Moldovei, împreună cu Universitatea de Stat Agrară.
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]
O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]
Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]