AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Incendiile de vegetație din Franța au forțat evacuarea a 10.000 de persoane

•4 min citit•Redactor Sef
Incendiile de vegetație din Franța au forțat evacuarea a 10.000 de persoane

Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în sud-vestul Franței. Aproximativ 10 mii de persoane au fost evacuate din zeci de localități, iar autoritățile avertizează că vântul puternic favorizează extinderea flăcărilor.

Potrivit autorităților franceze, incendiul izbucnit la poalele Munților Pirinei a distrus aproximativ 4.600 de hectare de vegetație și continuă să ardă necontrolat.

CHRISTOPHE MAGNY, șeful pompierilor din departamentul Aude:

„Ne confruntăm cu condiții extrem de nefavorabile: temperaturi de peste 34°C, umiditate de doar 20% și rafale de vânt care ating 70–75 km/h.”

Ministrul francez de Interne, Laurent Nunez, a declarat că situația se agravează din cauza condițiilor meteorologice și că pompierii au reluat intervențiile pentru limitarea incendiului.

SEBASTIEN LECORNU, prim-ministrul Franței:

„Suntem cu aproximativ două săptămâni înaintea perioadei obișnuite. De la începutul sezonului au fost înregistrate aproape 7.000 de incendii de vegetație, iar 8.700 de hectare au fost deja mistuite de flăcări, dintre care 1.200 de hectare numai ieri, nu departe de aici.”

Incendiul se manifestă în apropierea traseului celei de-a treia etape a competiției Tour de France. Deși cursa nu a fost anulată, accesul spectatorilor în zonă a fost restricționat, iar numărul vehiculelor din convoi a fost redus.

CHRISTOPHE BOURELL, locuitor al comunei Pouzols-Minervois:

„Când eram pe drum, incendiul abia izbucnise în spatele dealului, iar în doar două ore ajunsese aici. Am un tractor pe care încă îl plătesc în rate și a fost distrus de flăcări. Am pierdut totul.”

În partea spaniolă a frontierei, flăcările au mistuit aproximativ 2.200 de hectare, însă autoritățile din Catalonia anunță că incendiul este sub control și ar putea fi lichidat în cursul acestei săptămâni.

Între timp, poliția spaniolă a reținut un angajat al unei companii contractate de autoritățile regionale, suspectat că ar fi provocat incendiul după ce a folosit un polizor unghiular pe marginea unui drum.

Un alt incendiu de vegetație a determinat evacuarea a aproximativ 500 de persoane din provincia Castellon, în apropierea Parcului Național Sierra de Espadan.

Franța și alte state din vestul Europei se confruntă în acest an cu incendii de vegetație favorizate de valurile timpurii de caniculă din lunile mai și iunie, care au uscat suprafețe întinse de teren și au crescut riscul izbucnirii incendiilor.

Articole similare

Carburanții se scumpesc
ȘTIRI
•2 min citit

Carburanții se scumpesc

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 16 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 73 de bani, cu 22 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 20 […]

O dronă a survolat sudul țării
ȘTIRI
•3 min citit

O dronă a survolat sudul țării

O nouă dronă neautorizată a fost detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul de zbor fără pilot a survolat zona de sud a țării, în contextul atacurilor asupra țării vecine. Potrivit Armatei Naționale, drona a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în noaptea de 15 octombrie, venind dinspre regiunea Odesa, Ucraina. Aparatul a […]

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial
ȘTIRI
•4 min citit

Încă două clustere de negociere cu UE, deschise oficial

Republica Moldova a deschis oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru clusterele 2 și 3, în cadrul Conferinței Interguvernamentale Republica Moldova–UE, desfășurate la 13 octombrie, la Luxemburg. Cele 17 capitole de negociere incluse în cele două clustere vizează domenii importante pentru cetățeni și mediul de afaceri, precum siguranța produselor, drepturile lucrătorilor, educația, digitalizarea și […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură