AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Înainte de plecarea sa în Federația Rusă, ministrul Energiei Victor Parlicov a discutat în Turcia despre tranzitul gazelor naturale către Moldova

•5 min citit•Redactor Sef
Înainte de plecarea sa în Federația Rusă, ministrul Energiei Victor Parlicov a discutat în Turcia despre tranzitul gazelor naturale către Moldova

“Republica Moldova este interesată de posibilitatea livrărilor de gaze naturale prin Turcia”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, în timpul semnării unui memorandum de cooperare în domeniul energiei între Moldova și Turcia, la Istanbul. Vizita în Turcia a avut loc înaintea deplasării sale planificate în Rusia, unde urmează să poarte negocieri cu șeful „Gazprom”, Alexei Miller.

„Chișinăul speră să dezvolte cooperarea în domeniul surselor de energie regenerabilă și a eficienței energetice, a comerțului cu energie electrică și tehnologiilor de rețele inteligente. De asemenea, va fi discutată problema tranzitului gazelor din Turcia”, a menționat ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Din partea Turciei, Memorandumul a fost semnat de către ministrul Energiei, Alparslan Bayraktar. Părțile implicate au convenit să facă schimb de cunoștințe și experiență, să dezvolte proiecte comune și să atragă investiții, consolidând astfel securitatea energetică din zonă.

Parlicov a subliniat că actualmente Moldova importă 75% din energia consumată, iar pentru a asigura securitatea energetică a țării, autoritățile trebuie să faciliteze interconectarea rețelelor și să dezvolte surse de energie fiabile.

Pe lângă convorbirile avute cu partea turcă în cadrul primului Forum Energetic de la Istanbul, ministrul moldovean a discutat și despre cooperarea regională în domeniul energeticii cu reprezentanți din Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Ungaria, Libia, Serbia și Uzbekistan.

Pe 25 noiembrie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, va participa la negocieri cu „Gazprom” la Sankt Petersburg. Astfel, acesta este primul oficial moldovean care vizitează Federația Rusă în ultimii doi ani.

Subiectul negocierilor va fi livrările de gaze rusești către Transnistria după expirarea contractului de tranzit prin Ucraina. Parlicov a menționat anterior că livrarea gazului rusesc pentru malul stâng al Nistrului se va realiza prin intermediul „Turkish Stream” și apoi prin gazoductul transbalcanic. Oficialul a dat asigurări că autoritățile vor face tot posibilul pentru a proteja consumatorii și a menține stabilitatea socială pe malul stâng al Nistrului.

Transnistria continuă să depindă de gazele rusești

Problema livrărilor de gaze rusești către Transnistria a ajuns din nou în centrul atenției după ce, în vara anului 2024, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Kievul nu intenționează să prelungească contractul de tranzit cu „Gazprom”. Începând cu 1 ianuarie 2025, gazul nu va mai fi transportat prin Ucraina, ceea ce va duce la întreruperea livrărilor către malul stâng al Nistrului.

Ministerul Energiei din Republica Moldova a anunțat anterior că a fost elaborat un plan de criză în cazul în care gazul rusesc nu va mai ajunge în Transnistria, unde este utilizat pentru producerea energiei electrice, pe care Moldova o cumpără la un preț sub cel de piață.

Chișinăul are un acord semnat cu compania rusească „Gazprom” pentru livrarea zilnică a 5 milioane de metri cubi de gaze în regiunea estică a țării. Moldova nu intenționează să rezilieze acest acord anul viitor și va căuta rute alternative pentru tranzit. În cazul unui deficit sau al sistării livrărilor din Rusia, Chișinăul este pregătit să cumpere gaz pentru Transnistria din Europa, dar numai cu condiția plății în avans de către Tiraspol.

Șeful „Gazprom” l-a invitat pe Parlicov să discute problema gazelor la Sankt-Petersburg>>>

Ministerul Muncii a explicat, în ce cazuri inspectorii pot veni acasă la oameni din cauza compensațiilor>>>

Articole similare

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie
ȘTIRI
•3 min citit

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie

Aproape fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova se confruntă cu sărăcia absolută, iar peste 22 la sută din populație este expusă riscului de sărăcie monetară. Datele au fost prezentate într-o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra diferențelor dintre indicatorii utilizați în Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Potrivit analizei […]

Cutremur în România
ȘTIRI
•3 min citit

Cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe Richter s-a produs astăzi, la prânz, în județul Vrancea din România. Seismul a fost resimțit la București, dar și în Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de peste Prut, seismul s-a produs la ora 11.52, la o adâncime de 124.1 kilometri. Deși […]

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali
ȘTIRI
•3 min citit

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali

Președinta Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali. Stanislav Secrieru va fi responsabil de apărare și securitate națională, iar Olga Roșca de politică externă și afaceri europene. Decretele în acest sens au fost semnate de șefa statului la data de 16 octombrie. Stanislav Secrieru face parte din echipa prezidențială din septembrie 2023. Acesta este licențiat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură