AGRO TV Moldova
Live
AGRICULTURĂ

”În unele zone au înghețat livezile. Vor exista pierderi de până la 30%”

•4 min citit•Redactor Sef

Ananie Peșteanu, conferențiar universitar, departamentul Horticultură de la Universitatea Agrară din Moldova vine cu prognoze despre starea pomilor fructiferi, în contextul variațiilor de temperaturi, dar și vorbește despre efectul ploilor asupra roadei din acest an, cât de mult va fi afectată de condițiile climaterice. Expertul spune că este prematur să se stabilească pierderile, în unele raioane acestea fiind mai mari, în altele dimpotrivă, scrie agroexpert.md.

Ananie Peșteanu, conferențiar universitar, UASM: ”Am vorbit cu pomicultori din diferite raioane, cel mai mult sunt afectați cei din raioanele de nord, Edineț, Briceni, Dondușeni, Râșcani. Nu aș putea să fac o prognoză corectă acum, dar în unele zone într-adevăr au înghețat cireșii, caișii, probabil vor exista piederi de circa 20-30%. Dar cel mai corect ar fi să discutăm peste două săptămâni, atunci vom ști sigur cât de tare a fost compromisă recolta sâmburoaselor și ce roadă vom avea în acest an”, a subliniat Ananie Peșteanu.

În ceea ce privește stropirile de protecție, specialistul susține că acestea se fac în funcție de soi, dar și de condițiile climatice și de starea de sănătate a pomilor.

Ananie Peșteanu, conferențiar universitar, UASM:

”Pentru deplina sănătate a livezii, sunt necesare circa cinci stropiri pe an, în momentele alese cu atenție. Principalele stropiri se realizează în lunile februarie-martie, pentru a oferi un start bun în perioada de vegetație, care, de cele mai multe ori, începe undeva la mijlocul lunii martie. Pomicultorii noștri, în pofida faptului că preparatele s-au scumpit, oricum au aplicat tratamentele necesare, deși ploile din ultimele zile au creat probleme în acest sens. Dar iarăși, totul este individual, de la caz la caz și de la raion la raion”, spune specialistul.

Potrivit lui, stropirile de primăvară au ca scop prevenția unor probleme și se aplică, pentru a fi cu adevărat eficiente, înainte de înmugurire, apoi, în următoarele etape de vegetație, cum sunt înmugurirea și formarea fructului.

Articole similare

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Amenzi de peste 10 mii de lei în urma controalelor ecologice la Cantemir

Mai multe încălcări ale legislației de mediu au fost depistate de inspectorii din Cantemir. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi de 10.400 de lei, iar în alte două cazuri au fost sancționate persoane pentru forarea neautorizată a unei sonde arteziene și tăierea ilegală a unui arbore. Inspectorii de mediu au desfășurat verificări în localitățile […]

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO
AGRICULTURĂ
•3 min citit

O moldoveancă printre cele 100 de femei distinse de FAO

O antreprenoare din Republica Moldova a obținut o recunoaștere internațională pentru activitatea sa în domeniul agroalimentar. Dorina Baciu, producătoare de cașcavaluri artizanale din satul Sadaclia, a fost inclusă de FAO în lista celor 100 de femei remarcabile din sectorul agroalimentar și dezvoltarea rurală. După mai mulți ani petrecuți în Italia, Dorina Baciu a revenit în […]

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri
AGRICULTURĂ
•3 min citit

Moldova, reprezentată la două campionate mondiale de vinuri

Republica Moldova participă în această săptămână la două competiții mondiale importante din domeniul vinului. Somelierul Dumitru Coșleț reprezintă țara la Campionatul Mondial al Somelierilor, organizat la Lisabona, iar o echipă națională va concura în Franța la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. Dumitru Coșleț participă la competiția „ASI Best Sommelier of the World 2026”, unde […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură