AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

În atenția moldovenilor aflați la muncă în Rusia

•3 min citit•Redactor Sef

Toți cetățenii străini care lucrează în Rusia vor fi nevoiți să se prezinte pentru controale medicale trimestriale, după adoptarea unei legi menite să „îmbunătățească sănătatea publică”, relatează The Moscow Times.

Legea, care urmează să intre în vigoare pe 29 decembrie, a fost criticată de patronate, acestea afirmând că ea va provoca un exod al muncitorilor străini, scrie Hotnews.ro.

Astfel, toți cei trecuți de vârsta de 6 ani vor fi nevoiți să se prezinte la controale medicale, ei urmând a fi, de asemenea, amprentați și obligați să își înregistreze datele biometrice.

Muncitorii vor fi testați pentru sifilis, gonoree, HIV, tuberculoză, droguri și alte substanțe psihoactive. Certificatele vor avea o valabilitate de 90 de zile, muncitorii fiind obligați să se prezinte pentru un nou control în decurs de cel mult o lună după expirarea celui original.

Cei care refuză să se prezinte la control pot fi expulzați din Rusia.

Deocamdată nu este clar dacă măsura se va aplica și în cazul străinilor cu permis de ședere temporar sau permanent în Rusia.

Diplomații, angajații agențiilor interguvernamentale, cetățenii Belarusului și copiii sub vârsta de 6 ani sunt exceptați de la măsură.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură