AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Imagine de poveste. Aproape 200 de lebede plutesc pe lacul Cubolta

•4 min citit•Redactor Sef

Imagine de poveste în satul Putineşti din raionul Floreşti. Pe lacul din sat plutesc aproape 200 de lebede. Fenomenul este privit de localnici ca o binecuvântare. Păsările grațioase, dar și zeci de rațe sălbatice, bucură ochii sătenilor deja de cinci ani și sunt o adevărată atracție pentru turiști, relatează NordNews.

Dacă iarna nu este prea friguroasă, lebedele rămân pe râu. S-a întâmplat și în acest an. Pentru ele au fost create toate condițiile necesare, doar că oamenii nu renunță la tradiția de a le hrăni cu pâine, în loc de semințe, fructe sau pomușoare.

„Le hrănim cu pâine când vin mai aproape. De frica noastră nu prea vin, poate doar la câțiva metri distanță.”

„Anul acesta sunt mult mai multe. Nu știu de ce.”

„E o frumusețe mare. Le-am admirat toată iarna. Le hrănim, le privim. Servim o ceașcă de cafea sau ceai și admirăm lebedele”, au spus oamenii.

Minodora Chilari este proprietara unei săli de petreceri, situată chiar pe malul râului. Pentru ea, fiecare dimineață începe cu o cafea, servită privind peisajul naturii.

„Când vina la noi la sală, lebedele le atrag atenția în primul rând. Mai întâi își fac poze cu ele, le admiră, vor să le hrănească. Ele pot veni aproape. Alaltăieri au fost vizitatori din Orhei, curioși să vadă lebedele din Putinești. Vin și consătenii, copiii, pentru a sta pe malul lacului.”

În acest an, numărul lebedelor aproape că s-a dublat. Primarul intenționează să amenajeze aici o zonă de agrement.

Ghenadie Chefu, primarul satului Putinești: „Ele depun aici ouă. Spre iarnă pleacă, dar revin în localitatea noastră. Sunt vreo 185 de lebede. O spun sătenii care le-a numărat.”

Lebăda este inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Lebedele albe sunt un simbol al iubirii eterne și al devotamentului. Se crede că lebedele, la fel ca porumbeii, formează perechi pe viață și pot trăi împreună până la 100 de ani.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură