AGRO TV Moldova
Live
SOCIAL

Îi jale cu ”J” MARE. Cetățenii sunt îngrijorați de scumpiri

•4 min citit•Ivanov Tatiana

Avalanșa de scumpiri din ultima perioadă se resimte tot mai acut în rândul moldovenilor, mai ales în contextul crizelor mondiale. Cetățenii cheltuiesc o mare parte din venituri pe facturi, alimente și utilități. Însă, veniturile nu corespund acestor cerințe.

Cum fac față majorărilor de prețuri, dar și cum supraviețuiesc cetățenii noștri, echipa AGROTV a aflat din prima sursă.

”Eu am gătit lumânări, am să fac focul în sobă, lumina stinsă, eu nu am pe ce plăti facturile cu pensia mea. Îi jale cu ”J” MARE, nu putem face nimic, ne este greu.”

”Îi foarte greu cu aceste scumpiri, peste măsură de greu în privință la lumină și nu numai. Pensiile sunt foarte mici, mizerabile, nu suntem în stare să plătim comunalele. Prețuri mari – pensii mici!! Vin cu îndemn spre stat să mărească pensiile, salariile la cetățeni, sa avem posibilitate măcar să existam, nu și să trăim.”

Cetățenii sunt îngrijorați de provocările cu care se confruntă.Încercând să facă față sărăciei, le reușește tot mai puțin.

”Eu cred că e foarte rău că au majorat prețurile, nicio explicație deja nu mai este. Guvernarea noastră și președintele nostru nu conlucrează la acest capitol în favoarea cetățenilor. Consider că autoritățile responsabile trebuiau să ajungă la o înțelegere în privința gazului și a resurselor energetice. Să încheie un contract, să găsească soluții, să achite la timp. Și atunci, era sa fie totul pentru poporul nostru. Și să nu bage nasul unde nu se cade. Înțelegeți??!!!

Eu economisesc cum pot, eu și înainte economiseam – eu sunt pensionar. Eu gândesc că trebuie să economisească toate întreprinderile. Să fim raționali la folosirea resurselor umane. Dar și să ne limităm, tot nu e corect.”

”Eu stau prin întuneric odată cu scumpirea energii electrice, așa preț ca acum nu a fost niciodată, unde înainte erau așa scumpiri? A sa-i bată pe oameni și la buzunar și la sănătate. Autoritățile ne îndeamnă să nu cumpărăm produse alimentare, dar să achităm facturile. Unde să mai scumpească și așa e culmea, nu faci să arzi lumina, nu faci să te uiți la televizor, să te uiți noutăți pentru că bate la buzunar.”

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, preţurile medii de consum în luna octombrie curent au crescut cu peste 2,6 la sută față de perioada similară a anului trecut. Majorarea a fost determinată de creșterea preţurilor la produsele alimentare cu peste 3,3 la sută, la mărfurile nealimentare cu mai mult de 1% și la serviciile prestate populației cu 3,8 la sută.

Articole similare

Benzina se ieftinește
SOCIAL
•2 min citit

Benzina se ieftinește

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru de 17-19 octombrie. Astfel, un litru de benzină A95 va fi comercializat cu 33 de lei și 53 de bani, cu 20 bani mai puțin. Totodată, șoferii vor putea achiziționa motorina la un preț de 35 de lei și 22 de […]

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice
SOCIAL
•3 min citit

52 de milioane de dolari pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice

Clădirile publice din Republica Moldova ar putea beneficia de investiții de 52 de milioane de dolari pentru renovare și eficientizare energetică. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu Banca Mondială pentru finanțarea proiectului, care urmărește reducerea consumului de energie și a cheltuielilor pentru încălzire și electricitate. Finanțarea preconizată include un împrumut de 50 de milioane de […]

O dronă a explodat la Dondușeni
SOCIAL
•3 min citit

O dronă a explodat la Dondușeni

O dronă care a pătruns, vineri după-amiază, în spațiul aerian al Republicii Moldova a explodat la scurt timp într-un câmp din apropierea satului Scaieni, raionul Dondușeni. Anunțul a fost făcut de Centrul Operații Aeriene al Armatei Naționale. Anterior, în noaptea de joi spre vineri, alte patru drone au survolat ilegal spațiul aerian al țării, pe […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură