AGRO TV Moldova
Live
ȘTIRI

Guvernul limitează comercializarea motorinei în recipiente la 20 litri

•4 min citit•Redactor Sef
Guvernul limitează comercializarea motorinei în recipiente la 20 litri

Guvernul limitează comercializarea motorinei în recipiente de consum la maximum 20 de litri. Măsura a fost aprobată în ședința din 18 martie pentru a preveni achizițiile excesive și presiunea asupra pieței carburanților. Decizia este una temporară, iar șoferii vor putea în continuare să-și alimenteze complet automobilele. Autoritățile spun că problema apare în cazul persoanelor care cumpără cantități mari în recipiente.

SERGHEI DIACONU, directorul Centrului Național de Management al Crizelor:

,,Venim cu propunere de a limita temporar comercializare motorinei în recipiente de consum la maximum 20 de litri, pentru a preveni aceste achiziții excesive și abuzive. Poți să îți umpli absolut tot recipientul la autoturism, plus să mai umpli un recipient omologat de 20 de litri.”

Autoritățile au mai decis limitarea stocurilor de benzină în Portul Internațional Liber Giurgiulești la 5.000 de tone, în contextul unui surplus de importuri, în timp ce pentru motorină se menține plafonul de 25.000 de tone.

Totodată, Guvernul relaxează restricțiile la vânzarea energiei electrice verzi în orele dimineții, însă restricțiile rămân valabile pentru a doua parte a zilei, pentru a menține echilibrul pe piață.

SERGHEI DIACONU, directorul Centrului Național de Management al Crizelor:

„Este o măsură pentru a exclude abuzurile și șmecheriile celor care se folosesc de această perioadă pentru profituri ilicite. Este important de subliniat că aceste măsuri au caracter preventiv și proporțional și ne permit să avem intervenții pentru a menține stabilitatea pieței energetice.”

Măsurile vin în contextul stării de alertă în sectorul energetic, instituită pentru 60 de zile, pe fondul instabilității de pe piața globală a carburanților, generată de conflictul din Orientul Mijlociu. În prezent, stocurile de motorină acoperă circa 9 zile de consum, iar cele de benzină – aproximativ 16 zile.

Articole similare

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie
ȘTIRI
•3 min citit

Aproape fiecare al treilea moldovean trăiește în sărăcie

Aproape fiecare al treilea locuitor al Republicii Moldova se confruntă cu sărăcia absolută, iar peste 22 la sută din populație este expusă riscului de sărăcie monetară. Datele au fost prezentate într-o analiză a expertului economic Veaceslav Ioniță, care atrage atenția asupra diferențelor dintre indicatorii utilizați în Republica Moldova și cei din Uniunea Europeană. Potrivit analizei […]

Cutremur în România
ȘTIRI
•3 min citit

Cutremur în România

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 pe Richter s-a produs astăzi, la prânz, în județul Vrancea din România. Seismul a fost resimțit la București, dar și în Republica Moldova și Ucraina. Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de peste Prut, seismul s-a produs la ora 11.52, la o adâncime de 124.1 kilometri. Deși […]

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali
ȘTIRI
•3 min citit

Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali

Președinta Maia Sandu și-a numit doi consilieri principali. Stanislav Secrieru va fi responsabil de apărare și securitate națională, iar Olga Roșca de politică externă și afaceri europene. Decretele în acest sens au fost semnate de șefa statului la data de 16 octombrie. Stanislav Secrieru face parte din echipa prezidențială din septembrie 2023. Acesta este licențiat […]

Parteneri & Organizații

AgTech MoldovaDonau SojaMAC-P — Proiectul Agricultura Competitivă, implementat de UCIMPACCAR — Centrul de Consiliere Agricolă și RuralăAIPA — Agenția de Intervenție și Plăți pentru AgriculturăFAO — Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură